Șeful CJ Iași, Costel Alexe, trimis de Agenția Națională de Integritate la Parchet pentru fals în declarații

Șeful CJ Iași, Costel Alexe, trimis de Agenția Națională de Integritate la Parchet pentru fals în declarații

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamând că fostul ministru PNL al Mediului, Costel Alexe, nu a declarat un împrumut în valoare de peste 100.000 de lei.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către Alexe Costel, fost Ministru al mediului, apelor și pădurilor a infracțiunii de fals în declarații”, se arată în comunicatul ANI de vineri, 17 noiembrie.

Mai precis, Costel Alexe, în prezent președintele Consiliului Judeţean Iași, este acuzat că nu a menționat în declarațiile de avere depuse în 2020 un împrumut de 107.600 de lei, „reprezentând creditarea unei societăți comerciale în cadrul căreia soția acestuia deținea calitatea de asociat și funcția de administrator”, a precizat instituția.

Deși Alexe mai are două dosare penale pe rolul instanțelor, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a spus recent că partidul îl sprijină pentru candidatura la CJ Iași, de anul viitor.

Fost ministru al Mediului, Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care e acuzat că a luat mită tone de tablă. Președintele CJ Iași a mai fost trimis în judecată și într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a numit fără concurs un consilier de cabinet, detașat ulterior manager la Școala Populară de Artă din Iași.

Și primarul din Sfântu Gheorghe a fost reclamat la Parchet

Parchetul a fost sesizat și în cazul lui Antal Arpad, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, acuzat de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. 

„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, persoana evaluată a îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, respectiv a încheiat contracte de prestări servicii cu o societate cu punct de lucru activ în spațiul comercial deținut anterior de către societatea în cadrul căreia acesta deține calitatea de asociat”, a precizat ANI.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *