Seif metalic furat dintr-un apartament din București. Cum au reușit hoții să-l convingă pe proprietar să plece de acasă

Seif metalic furat dintr-un apartament din București. Cum au reușit hoții să-l convingă pe proprietar să plece de acasă

Un bărbat a reclamat la poliție faptul că, sâmbătă, 6 ianuarie, i-a fost furat din locuinţa din București un seif metalic, ce conţinea mai multe bunuri şi sume de bani, în diferite valute, după ce, în prealabil, a părăsit apartamentul în urma unui telefon care îl anunța că i-ar fi fost lovit autoturismul, relatează Agerpres.

„Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, i-a fost sustras, din locuinţa personală, un seif metalic, ce conţinea mai multe bunuri şi sume de bani, în diferite valute”, a transmis, duminică, Poliția Capitalei.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – Sector 4, împreună cu specialişti criminalişti de la Secţia 14 Poliţie, care au demarat cercetările.

Bărbatul jefuit a povestit că a plecat din apartament, în urma unui telefon prin care era anunțat că i-a fost avariată mașină.

La revenirea în locuință, bărbatul a constatat faptul că lipsea seiful metalic, în condițiile în care ușa de la intrare nu prezenta urme de forțare.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. 

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4,

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *