Septembrie 2023, la fel de călduros ca o lună august din trecut. Moldova, amenințată de secetă severă

Septembrie 2023, la fel de călduros ca o lună august din trecut. Moldova, amenințată de secetă severă

Pentru ceva lămuriri prin care să înțelegem caracteristicile acestui interval pe care îl traversăm trebuie să precizăm că o lună septembrie normală din punct de vedere climatic ar deține valori de temperatură în jur de 15-16C în regiunile joase ale Moldovei, în timp ce acest septembrie pare orientat spre o medie lunară care are șanse să se situeze la valori medii în jur de 20C. Or, această din urmă valoare ar fi din punct de vedere climatic specifică unei luni august din alte vremuri climatice, potrivit unei analize realizate de conf. dr. univ. Lucian Sfîcă, de la Facultatea de Geografie și Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.Potrivit specialistului, va fi un decor clasic de sfârșit de august, ceea ce înseamnă o vară aproape neverosimil de compact prelungită până spre sfârșit de septembrie.

TEMPERATURI CHIAR ȘI CU 10 GRADE PESTE MEDIA MULTIANUALĂ, SECETĂ ÎN MOLDOVA

Această anomalie de temperatură este de altfel instalată de aproape o lună la nivel continental, estul Europei, inclusiv jumătatea de nord a României înregistrând abateri pozitive de peste 3C pentru intervalul 15 august – 15 septembrie.Intervalul următor de timp punctează însă chiar mai convingător pe harta anomaliilor de temperatură la nivel european, în condițiile în care pentru zilele de sâmbătă-duminică, maximele de 30 de grade Celsius, foarte agreabile de altfel, vor corespunde unor abateri de temperatură pozitivă de 8-10 grade Celsius.Un subiect devenit din nou îngrijorător, lipsa precipitațiilor, a revenit deja în realitate. Deficitul de precipitații din ultima lună va fi în mod cert în creștere pe ansamblul Moldovei, acolo unde nu ajung decât știri despre precipitațiile din România, care cu mici excepții se vor opri în partea de vest a țării.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *