Sergiu Bîlcea (PNL), despre candidații la Primăria Capitalei: Dintre cei trei, bucureștenii vor vedea că doctorul Cîrstoiu este cel mai pregătit. Ca nivel de inteligență, de cultură este peste ceilalți doi (VIDEO)

Sergiu Bîlcea (PNL), despre candidații la Primăria Capitalei: Dintre cei trei, bucureștenii vor vedea că doctorul Cîrstoiu este cel mai pregătit. Ca nivel de inteligență, de cultură este peste ceilalți doi (VIDEO)

Deputatul PNL, Sergiu Bîlcea, a vorbit în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, despre candidatul coaliției PSD-PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, la Primăria Capitalei.

Bîlcea crede că dintre cei trei candidați, Cătălin Cîrstoiu, Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone, managerul Cîrstoiu este cel mai pregătit. “Ca nivel de inteligență, de cultură este peste ceilalți doi”, a spus deputatul PNL.

Sergiu Bîlcea a fost întrebat dacă la Partidul Național Liberal e luată în calcul și varianta de a nu avea candidat pentru Primăria Generală.

 

„Domnul Cîrstoiu este cel mai atacat dintre cei 3 candidați”

 

„E greu de crezut acest lucru. Eu, în acest moment, nu am auzit nici măcar o discuție referitoare la retragerea candidatului și, repet, astăzi discutăm de domnul Cîrstoiu, poate cu a treia șansă pentru că a intrat târziu, dar este cel mai atacat dintre cei 3 candidați și eu cred că dacă domnul Cîrstoiu va reuși să treacă peste acest hop, mai ales psihic să se redreseze, pentru că nu e ușor ca un om care vine dintr-o zonă nepolitică, să intre în acest tip de scandal, eu cred că va deveni mai puternic.

Gândiți-vă că acum două săptămâni acest om nu era în spațiul public, nu era în fața reporterilor și dintr-o dată este atacat mai mult decât primarii, care au deja mandate”, a explicat Bîlcea.

 

„Bucureștenii vor vedea că doctorul Cîrstoiu este cel mai pregătit”

 

„Eu recunosc că astăzi aștept să văd confruntarea televizată dintre cei 3 candidați care au șanse la Primăria Capitalei și eu cred că dintre cei 3, bucureștenii vor vedea că doctorul Cîrstoiu este cel mai pregătit, chiar dacă poate nu are experiență administrativă, dar ca și nivel de inteligență, nivel de cultură, este peste peste cei doi.

Eu n-am spus că e prost (n.r: Nicușor Dan). Eu am spus că reușește să adune în jurul lui, pentru că marea problemă a acestui mandat a lui Nicușor Dan e că nu a reușit să producă proiecte și doar a introdus proiectele doamnei Firea.

Eu am spus că domnul Cîrstoiu, dintre cei trei, poate reprezenta bucureștenii mai bine”, a mai precizat deputatul PNL.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *