Serviciile secrete americane estimează că Ucraina poate străpunge liniile de apărare rămase ale Rusiei până la sfârșitul lui 2023

Serviciile secrete americane estimează că Ucraina poate străpunge liniile de apărare rămase ale Rusiei până la sfârșitul lui 2023

Deși este foarte dificil, există „o posibilitate realistă” ca forțele ucrainene să reușească, până la sfârșitul lui 2023, să treacă de liniile de apărare rămase ale Rusiei, estimează Trent Maul, director de analiză al Agenției americane de informații pentru apărare (DIA), într-un interviu acordat publicației The Economist, relatează Ukrainska Pravda.

După trei luni de progrese lente, contraofensiva ucraineană capătă amploare, constată oficialul american.

„Dacă am fi avut această conversație acum două săptămâni, aș fi fost puțin mai pesimist. Avansul lor pe această a doua centură defensivă este de fapt destul de considerabil”, a declarat Trent Maul.

Maul admite că oficialii americani și ucraineni nu au reușit să evalueze profunzimea apărării rusești și cât de dificil ar fi pentru Ucraina să o străpungă cu vehicule blindate. Generalii ucraineni au declarat pentru The Guardian că 80% din eforturile Rusiei au vizat construirea primei și celei de-a doua linii de apărare, însă Trent Maul avertizează că o parte semnificativă a întăririlor rusești rămâne concentrată pe a treia linie.

În acest context, el subliniază că există două variabile importante de care depind eventualele progrese ale forțelor Kievului: aprovizionarea cu muniție a Ucrainei, vitală pentru susținerea artileriei care asigură înaintarea, și vremea din toamnă.

Recentele succese ale Ucrainei sunt „semnificative”, spune Maul, și oferă forțelor sale o „oportunitate realistă”, cu o probabilitate de 40-50% de a străpunge liniile rusești rămase, până la sfârșitul anului.

Specialistul avertizează însă că muniția limitată și înrăutățirea vremii vor face acest lucru „foarte dificil”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi, 7 septembrie, că trupele ucrainene au reușit să străpungă apărarea rusă și au făcut progrese în contraofensivă. La rândul său, șeful diplomației americane Antony Blinken a afirmat că SUA văd progrese în contraofensiva ucraineană și se vor asigura că Ucraina primește sprijinul necesar atât acum, cât și pe termen lung.

Foto: Hepta.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *