Siegfried Mureșan, despre Schengen: „Cea mai bună cale pentru România de aderare este ca Nehammer să piardă alegerile din Austria”

Siegfried Mureșan, despre Schengen: „Cea mai bună cale pentru România de aderare este ca Nehammer să piardă alegerile din Austria”

Sincer, cea mai bună cale pentru România, care deja îndeplineşte toate criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, este ca Karl Nehammer să piardă următoarele alegeri din Austria. Vă spun sincer, cred că o spun public în spaţiul public din România, dar aceasta este calea pentru noi cea mai bună”, a spus europarlamentarul Siegfried Mureşan în emisiunea România Politică de la Prima News. 

El a precizat că la Congresul PPE, PNL a avut un obiectiv şi şi-a propus ca în programul electorale al PPE să fie inclus angajamentul PPE să susţină aderarea pe deplin a României şi Bulgariei la spaţiul schengen, cât mai curând posibil.

”Acest lucru este foarte important pentru că acesta este, practic, programul de guvernare al UE pe următorii cinci ani şi noi am vrut să avem acest angajament asumat de viitoarea preşedintă a Comisiei europene, astfel încât imediat după alegeri să fim ajutaţi şi cu această ultimă etapă. Noi am solicitat, PNL, în exact formula în care preşedintele Klaus Iohannis a solicitat în plenul PE, la începutul lunii februarie. Noi am convins  toată lumea, delegaţia austriacă a intenţionat iniţial să voteze împotriva acestui program electoral, după care, în ziua votului, ne-au anunţat că nu vor mai vota împotrivă şi că în principiu se vor abţine”, a arătat Siegfried Mureşan.

Eurodeputatul a precizat că, atunci când s-a ajuns la procedura de vot, preşedintele PPE a anunţat cine este pentru, cine este împotrivă, şi nicio mână nu s-a ridicat, astfel că a concluzionat că a existat unanimitate.

Despre ce se va întâmpla, Siegfried Mureşan a arătat că la 31 martie vom adera cu aeroporturile şi frontiera maritimă.

”Sunt convins că această primă etapă va oferi toate argumentele pentru ca partea austriacă să înţeleagă că nu din România merg în Austria persoanele care cer azil. În plus, atunci se va vedea că aderarea României cu aeroporturile face spaţiul Schengen mai sigur, nu mai nesigur. Vom relua negocierile, vom încerca să găsim prima fereastră de oportunitate, aşa cum am găsit-o şi în decembrie. Dacă nu o găsim cu acest guvern, aşteptm ca Nehammer să piardă alegerile din Austria din octombrie-noiembrie şi vom relua negocierile”, a mai declarat eurodeputatul PNL. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *