Simona Halep, veste uriașă în scandalul de dopaj. Datele prezentate de avocații săi în privința suplimentului contaminat

Simona Halep, veste uriașă în scandalul de dopaj. Datele prezentate de avocații săi în privința suplimentului contaminat

Simona Halep așteaptă verdictul TAS în procesul pe care l-a deschis împotriva suspendării de patru ani, dar jurnaliștii de la Tennis Up To Date au făcut o dezvăluire care ne dă speranțe că fostul lider WTA ar putea primi o veste bună din partea instanței de la Lausanne.

 

Simona Halep așteaptă verdictul TAS

 

Suspendată patru ani de tribunalul Sport Resolutions după ce a fost testată pozitiv pentru roxadustat, fosta câștigătoare de Grand Slam insistă în continuare că este nevinovată și că substanța interzisă a ajuns în organismul ei printr-un supliment contaminat ce i-a fost recomandat de echipa de la Academia Mouratoglou.

A fost audiată recent de TAS, iar între timp s-a aflat că a decis să dea în judecată compania care a comercializat suplimentul respectiv.

 

Avocații ar fi venit cu date clare că suplimentul conținea „ingrediente chinezești necunoscute”

 

Avocații fostului lider WTA au venit cu date clare care arată că suplimentul Keto MCT conținea „ingrediente chinezești necunoscute”, susțin jurnaliștii de la Tennis Up To Date, potrivit Eurosport.ro.

„Halep a depus apel la TAS și așteaptă să vadă dacă își va putea continua sau nu cariera. Dar detaliile despre produsul Keto MCT arată că au fost folosite ingrediente chinezești necunoscute, ceea ce înseamnă că argumentele folosite în apărarea Simonei la TAS capătă tot mai multă credibilitate. Canadienii ar fi folosit ingredientele chinezești în locul celor din Oceanul Pacific, așa cum ar fi trebuit, conform etichetei”, scriu cei de la Tennis Up To Date.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *