Simulare BAC 2024. Cuvântul care i-a pus în încurcătură majoră pe elevi. Au încins internetul ca să afle răspunsul

Simulare BAC 2024. Cuvântul care i-a pus în încurcătură majoră pe elevi. Au încins internetul ca să afle răspunsul

Simularea examenului de Bacalaureat a început luni, 4 martie, cu proba la Limba română.

Potrivit unei postări Dexonline, unul dintre cuvintele care i-a pus în dificultate pe elevi a fost ”sforțări”. Elevilor li s-a cerut să dea un sinonim pentru acest substantiv.

Termenul a fost căutat de peste 14.000 de ori, începând imediat după miezul nopții și continuând inclusiv în timpul examenului.

”După cum se vede, azi am avut o simulare plină de… sforțări!

Cum tot românul știe că cine se scoală de dimineață departe ajunge, căutările termenului „sforțare” au început imediat după miezul nopții, până la ora începerii examenului depășindu-se media zilnică a ultimelor luni. Între 9 și 11 au fost aproape 300 de căutări!

Între 11 și 12 au fost aproape 3000 de căutări, dar presupunem că după ora 11 elevii au avut voie să iasă din sălile de examen”, se arată în postare.

Reacția internauților

Unii internauți consideră că numărul mare de căutări nu este o coincidență, ci că subiectele au fost, din nou, ”scurse” înainte de examen.

”Iar s-au scurs subiectele înainte de examen. Ministrul Educației doar spune că se vor lua măsuri, însă realitatea ne arată cu totul altceva, din păcate!”

”Cum să simulăm că dăm o simulare!”

”Iar avem sifonarea subiectelor..”

”Eu aș fi curios cînd se simulează niște controale pe bune la examenele astea. A, ce ziceți, se simulează de 30 de ani? Ma scuzați…”, sunt unele dintre comentarii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *