Sindicaliştii din aeroporturi au protestat la Ministerul Finanţelor. Ce i-au cerut lui Marcel Boloș

Sindicaliştii din aeroporturi au protestat la Ministerul Finanţelor. Ce i-au cerut lui Marcel Boloș

Peste 150 de sindicalişti, membri ai sindicatelor aeroportuare, i-au solicitat marți, 27 februarie, ministrului de finanțe Marcel Boloș să renunțe la interzicerea angajărilor, la diminuarea valorii bonurilor de masă şi a voucherelor de vacanţă și renunțarea la acordarea de sporuri.

Oamenii au avut pancarte cu mesajele: „Nu trataţi discriminatoriu!”, „Noi nu mâncăm la preţurile de la cantina Parlamentului”, „Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti este profitabilă! Nu faceţi economii pe spatele salariaţilor CNAB!”, „Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti se autofinanţează”. De asemenea, ei au mai adus pancarte pe care scria că un iaurt şi un covrig = 12,95 lei/zi.

„Membrii Sindicatelor din Compania Aeroporturi Bucureşti protestează faţă de tratamentul discriminatoriu la care au fost supuşi, prin blocarea demersurilor de exceptare de la unele prevederi ale Legii nr. 296/2023. Memorandumul aprobat favorabil de către Ministerul Transporturilor este blocat la Ministerul Finanţelor, fiind în pericol de a nu fi avizat, în condiţiile în care rezultatele financiare obţinute de companie sunt de excepţie, nefiind susţinuţi de fonduri ale bugetului de stat şi asigurând atât finanţarea investiţiilor proprii, cât şi dividende la bugetul de stat”, a declarat preşedintele Sindicatului Companiei Aeroporturi Bucureşti (SCAB), Ştefan Mladin, pentru Agerpres.

Solicitările sunt legate de exceptarea companiei de la următoarele măsuri de disciplină fiscală impuse de Ministerul Finanțelor: limitarea investiţiilor şi achiziţiilor, interzicerea angajărilor, diminuarea valorii bonurilor de masă şi a voucherelor de vacanţă şi interzicerea acordării de sporuri şi bonificaţii.

Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

Membrii SCAB au început protestele din data de 21 februarie, prin afişarea banderolelor cu inscripţia „PROTEST” pe toată durata programului de lucru, atât la Aeroportul Otopeni, cât şi la Aeroportul Băneasa. Protestul este pe o perioadă nedeterminată, până li se rezolvă revendicările.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *