SJU Botoșani, din nou în centrul unui scandal. O mămică a plecat cu copilul din spital, după ce a văzut un gândac pe peretele salonului

SJU Botoșani, din nou în centrul unui scandal. O mămică a plecat cu copilul din spital, după ce a văzut un gândac pe peretele salonului

Gândacii colcăie prin saloane, pardosealea și pereții sunt vechi și plini de mizerie, iar prin ferestrele șubrede intră frigul. Așa arată spitalul județean din Botoșani, locul unde, în urmă cu câteva luni, Alexandra Ivanov, gravida care acuza dureri cumplite, a murit din cauza ignoranței medicilor. O mamă în vârstă de 20 de ani, internată cu copilul, a publicat imaginile cu ororile din spital pe rețelele de socializare.În scurt timp filmările au ajuns și la managerul unității medicale, iar pacienții au fost mutați din salonul respectiv. Culmea este faptul că în urmă cu câteva zile a fost făcută o dezinsecție. Managerul a spus că momentan nu se poate face mai mult până nu va fi ridicată o nouă clădire pentru secția de Pediatrie.

Între timp, Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a fost audiată timp de 14 ore în dosarul angajărilor trucate de la spitalul județean. La descinderile din decembrie i s-ar fi ridicat două telefoane, iar conform procedurii percheziția informartică trebuie efectuată în prezența proprietarului.”A fost o procedură prevăzută de legislația în vigoare. Eu respect la centimă legislația în vigoare. Am respectat-o și o voi respecta.

Nu sunt eu în măsură să vă spun ce au verificat, ceea ce pot să vă spun răspicat este că nu am nicio calitate în acest dosar. Mai mult de atât, nu am dat niciun fel de declarații”, a declarat Doina Federovici.Potrivit procurorilor DNA, concursurile de angajare în spitalul județean au fost fraudate în ultimii 5 ani. Candidații ar fi plătit sume cuprinse între 2.000 și 15.000 de euro în funcție de postul pe care îl voiau. Este vorba despre medici, asistenți, brancardieri și infirmiere care sunt anchetați de oamenii legii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *