Șofer indisciplinat, prins după o urmărire ca-n filme, la Constanța. Bărbatul avea permisul suspendat

Șofer indisciplinat, prins după o urmărire ca-n filme, la Constanța. Bărbatul avea permisul suspendat

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au anunţat, luni, că un bărbat de 35 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, relatează News.ro. 

O șoferiță demnă de „așa, nu!”. S-a urcat la volan cu permisul suspendat, a lovit un copil și a fugit de la locul accidentului

“Astfel, la data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 20.10, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 2A, în comuna Mihail Kokălniceanu. Poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul auto nu s-a conformat, mărind viteza de deplasare. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, pe mai multe străzi din comună. Autoturismul a fost interceptat după o distanţă de aproximativ doi kilometri. Conducătorul auto a abandonat vehiculul şi a fugit în curtea unui imobil, fiind urmărit şi imobilizat de poliţişti”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa. 

Zeci de șoferi prinși pe autostradă cu viteze uriașe. Un tânăr de doar 26 de ani a stabilit un adevărat record și a dat peste cap radarul

Poliţiştii au stabilit că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru perioada în curs. 

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii consumului de alcool şi substanţe interzise.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *