Șofer prins de radar circulând cu 202 km/oră pe un drum național din Dolj

Șofer prins de radar circulând cu 202 km/oră pe un drum național din Dolj

Șoferul, în vârstă de 32 de ani, a fost surprins de radar, sâmbătă, „zburând” pe șosea cu viteza de 202 km/oră pe DN 6, în afara localităţii Radomir, județul Dolj, pe o porțiune de drum în care limita maximă era de 100 de km/oră, informează Gazeta de Sud.

„Bărbatul a fost sancționat contravențional, fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, a anunțat IPJ Dolj.

Un alt șofer a fost prins circulând, sâmbătă, cu viteza de 145 km/h (+95 km/h) pe DN 6B, în comuna Goieşti, județul Dolj. Și acest șofer a fost sancționat și i s-a reținut permisul pentru 120 de zile.

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Dolj au verificat 370 de persoane și 425 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 250 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 75.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 50 de permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate și 14 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *