Șofer român de TIR mort în Italia, în timp ce încărca marfă în camion și se pregătea să se întoarcă în țară

Șofer român de TIR mort în Italia, în timp ce încărca marfă în camion și se pregătea să se întoarcă în țară

Un camionagiu român a murit marți de dimineață în Italia, într-un depozit în care încprca marfă, înainte de a pleca în cursă spre țară. Constantin Beteringhe, scrie Il Resto del Carlino, avea 50 de ani.

Bărbatul a căzut din vehiculul pe care îl încărca și toată lumea, în acel moment, a crezut că s-a rănit. Era în curtea firmei Padana Tubi, din Gustella, și angajații prezenți acolo au descoperit imediat că e o situație foarte gravă.

Au încercat să-i acorde românuluil primul ajutor, folosind inclusiv defibrilatorul din dotarea serviciului de urgență al firmei. A fost în zadar și medicii de pe cele două ambulanțe sosite rapid la locul incidentului n-au putut decât să constate decesul românului.

Inclusiv un elicopter ambulanță aterizase în curtea firmei, dar a plecat înapoi la Parma după ce medicii au declarat decesul românului, victimă a unui infarct.

Constantin locuia în țară și făcea regulat curse în Italia. Reprezentanții biroului de Medicină a Muncii au fost și ei la locul tragediei și au constatat că nu e vorba despre un accident de muncă.

Ulterior, carabinierii au luat legătura în țară cu familia șoferului, care va ajunge în Italia astăzi, pentru a încheia formalitățile de repatriere.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *