Șoferul care a ucis cu BMW-ul o familie de spanioli, în Sibiu, cere să nu mai fie acuzat de omor calificat: „Dacă mă lua somnul, dădeam cu capul de tetieră”

Șoferul care a ucis cu BMW-ul o familie de spanioli, în Sibiu, cere să nu mai fie acuzat de omor calificat: „Dacă mă lua somnul, dădeam cu capul de tetieră”

Doi părinți spanioli și fiicele lor, una adolescentă, au murit pe 4 decembrie 2022 într-o Dacia Logan lovită frontal de un BMW, la Hula Bradului, în Sibiu, după ce șoferul care conducea bolidul seria 5 a intrat pe contrasens cu viteză. Ion Sporici, bărbatul de 63 de ani din Gorj a cerut să nu mai fie judecat pentru omor calificat, dar judecătorii nu i-au schimbat încadrarea juridică, scrie portalul de știri locale Impact de Gorj.

Șoferul BMW-ului se afla într-o stare avansată de oboseală, care l-a făcut să ațipească de mai multe ori la volan și avea un stil de condus agresiv, cu depășiri „la limită”. A făcut chiar și un alt accident înaintea celui mortal, a arătat ancheta procurorilor.

La volanul unui BMW seria 5, bărbatul de 63 de ani, din Gorj, conducea cu o viteză de 128 km/h într-o zonă cu limită de 50, iar Dacia condusă din sens opus (cea în care se afla familia de spanioli) rula cu 40 de km/h.

Familia de spanioli ucisă pe șosea de Ion Sporici. Foto. Facebook

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Ion Sporici venea din Germania și a condus continuu, fără vreo pauză de odihnă, cel puțin o zi și jumătate, înainte de a provoca accidentul mortal. El a declarat la audieri faptul că simțea oboseala dar, ca să rămână treaz, dădea cu capul de tetieră, deschidea geamul și asculta muzică la maxim.

Cu câteva ore înainte de producerea accidentului de la Hula Bradului, șoferul a ațipit la volan și a lovit superficial un parapete de pe marginea șoselei. A continuat însă să conducă, fără să se gândească să ia o pauză de odihnă.

Procurorii au arătat că incidentul „i-a surescitat comportamentul, acesta intrând într-o stare de transă, de conștiență modificată”.

Ion Sorici. Foto: Facebook

„Dacă mă lua somnul, simțeam și mă controlam. Dădeam cu capul de tetieră, sau deschideam geamul, sau dădeam muzica la maxim și fredonam. De asemenea, aveam o mantră pe care o fredonam și care consideram că mă ajută, mă protejează și mă duce în siguranță până la destinație”, le-a spus Sporici procurorilor pe 7 decembrie 2022, la patru zile după accident.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în data de 2 decembrie 2022, în jurul orei 14:00, șoferul gorjean s-a urcat la volanul BMW-ului său în localitatea Birkenau, unde lucra ca îngrijitor pentru bătrâni, și a condus până în localitatea Furth, unde s-a întâlnit cu un prieten.

În declarația data de Sporici, acesta a susținut că a parcurs cei 220 de km dintre cele două localități în aproximativ patru ore și jumătate, pentru că nu cunoștea traseul și a ocolit. A petrecut noaptea la prietenul lui și pe 3 decembrie, în jurul orei 10:00, a plecat din Furth spre România.

Șoferul a susținut că a condus apoi 7 ore, s-a oprit înainte de Budapesta unde a vrut să mănânce și să se odihnească, dar n-a găsit cameră la hotel, așa că a mai condus, apoi a vrut să doarmă în mașină, dar n-a reușit să ațipească decât o oră, între 2 și 3 noaptea,din cauza frigului. S-a trezit și a pornit din nou la drum.

Pentru că nu cunoștea drumul, în Ungaria, s-a rătăcit, dar, cu ajutorul altor șoferi, s-a îndreptat spre localitatea Szeged.

„După ce a reușit să înțeleagă traseul pe care urma să se deplaseze, acesta a pornit din nou la drum, dar fiind «rău de somn», după cum el a menționat, a început să facă diverse gesturi care să-l ajute să stea treaz, respectiv să urle, să pornească radioul, să deschidă geamul sau să se maseze la picior, din cauza amorțelii. Deși se afla într-o stare avansată de oboseală și era să fie implicat în diverse evenimente în trafic, aspecte care reies atât din discuțiile pe care le purta prin intermediul aplicației whatsapp, cât și din declarația de suspect, a continuat să conducă pe autostradă, unde, din cauza oboselii, a ațipit la volan și a intrat într-un parapet, ocazie cu care a oprit pentru a-și verificat mașina și avariile produse”, scriu procurorii.

În rechizitoriul procurorilor apar și transcrierile mai multor înregistrări audio pe care i le-a trimis iubitei lui, pe WhatsApp, pe tot parcursul călătoriei sale din Germania. „Vai ce sperietoare am tras acuma, ce sperietură am tras,, … eu o pusesem pe pilot automat și eram pe prima bandă, că nici unu nu mergea cu 130 cu cât am mers eu, și aaa, liniștit, gata zic, numai așa merg,…… frateee, în ultimă instantă nu l-am bușit pe ăla din fața mea pentru că se îngusta strada la mine, și… deci sunt lucrări în față sau ceva, știi, și ăștia erau, cum să zic, aproape unul de altul, nu aveam unde să mă bag, cu chiu cu vai am găsit locul ăsta, dar am frânat la mustață să nu intru în curu lu ăla din fața mea.… acuma mă opresc să vedem ce daune am făcut la mașină că….. după cum ți-am zis, oboseala își spune cuvântul, am ațipit de multe ori, și Dumnezeu m-a ţinut în braţe de fiecare dată, dar până la urmă tot am lovit parapetul, și vreau să văd dacă…, ce am făcut la masină. Am scăpat foarte ieftin iubire, doar două mici dâre așa, ca și cum două zgârieturi mici, doamneeee… doamneeeee…. dar nu spun ce sperietură am tras, îți dai seama că…., să te vezi că…. pac, te deviază parapetul, știi, și auzi zgomotul cum …așa… ăăă….”, e unul dintre mesaje.

Procurorii au stabilit și dinamica accidentului de la Hula Bradului și spun în rechizitoriu că inculpatul și-a continuat deplasarea, însă, din cauza vitezei mult prea mari pentru porțiunea respectivă de drum, aproximativ 128 km/h într-o zonă cu limitare de 50, în apropierea unei curbe la dreapta, într-o stare de oboseală accentuată, și a întunericului, nu a mai sesizat curba la dreapta și și-a continuat deplasarea în linie dreaptă, pătrunzând pe contrasens. Acolo unde se deplasa cu o viteză de aproximativ 40 km/h autoturismul de culoare albă în care se aflau cetățenii spanioli.

Ca urmare a pătrunderii pe contrasens, autoturismul marca BMW 525d, condus de inculpatul Ion Sporici, a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia, care, în urma acestui prim impact a fost aruncat înapoi și rotit spre dreapta, intrând în acest fel în impact și cu autoturismul BMW X3 condus din spate. În urma celui de-al doilea impact, Dacia a fost aruncată către parapetul de pe marginea drumului, ajungând cu roțile stânga pe parapet. În continuare, s-a produs și cel de-al treilea impact, autoturismul fiind lovit în partea dreaptă spate din nou de către autoturismul BMW 525d condus de inculpat.

La termenul de la sfârșitul lunii iulie, Ion Sporici a cerut în instanță schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, în cea de ucidere din culpă. Instanţa a reținut însă că toate probele administrate în cursul procesului penal susțin în continuare suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de care este acuzat cu forma de vinovăție a intenției directe. Judecătorul a luat în considerare că șoferul de 63 de ani și-a asumat și a acceptat posibilitatea producerii unui eveniment rutier cu consecințe fatale atât pentru el, cât și pentru alți participanți la trafic.

În seara zilei de 4 decembrie, un cuplu de spanioli din Gran Canaria și fiicele lor în vârstă de 21 și 15 ani au murit în accidentul în care au fost implicate trei autoturisme. José și María del Carmen au ajuns în Sibiu pentru a o vizita pe fiica lor Alicia, în vârstă de 21 de ani, care se afla la un curs Erasmus.

Alături de ei a călătorit și Cristina, fiica de 15 ani a cuplului. Alicia del Carmen era studentă în anul IV la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria (ULPGC) și se afla la Universitatea din Sibiu, în cadrul programului Erasmus. Accidentul a avut loc pe drumul național DN1, în zona împădurită de pe Hula Bradului, dintre Sibiu și Avrig.

Autoturismul Dacia Logan, închiriat de familia de spanioli, era condus de Alicia, care însă nu a putut evita impactul frontal și ciocnirea, apoi, de zidul de beton de la marginea șoselei.

Personalul medical a reușit să o transporte pe studentă la spital în viață, dar, în cele din urmă, a fost confirmat decesul acesteia din cauza gravității rănilor suferite. Și sora acesteia a murit, tot la spital, iar rudele au decis să îi doneze organele. Șoferul român a fost și el rănit, dar s-a recuperat și a fost arestat preventiv după externare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *