Soldații ruși au ucis cel puțin 107 oameni și au rănit grav alți 100 de când s-au întors acasă, de pe frontul din Ucraina, scrie presa rusă independentă

Soldații ruși au ucis cel puțin 107 oameni și au rănit grav alți 100 de când s-au întors acasă, de pe frontul din Ucraina, scrie presa rusă independentă

Soldații ruși care s-au întors din Ucraina au ucis 107 persoane în perioada scursă de la începerea invaziei pe scară largă a Moscovei din țara vecină, în februarie 2022, și până în prezent, scrie joi, 25 aprilie, publicația independentă rusă de investigație Vyorstka, citând informații prezentate în presă și dosare judiciare, potrivit The Moscow Times.

Vyorstka a contabilizat condamnările pentru crime violente ale celor 91 de foști deținuți grațiați după ce au luptat în Ucraina și ale celor 84 de soldați din armata regulată care s-au întors de pe front.

Potrivit acestui bilanț, 76 de persoane au fost ucise de soldații care s-au întors din Ucraina, 18 au murit din cauza unor vătămări corporale grave, 11 au fost ucise în accidente de mașină și alte două au murit din cauza drogurilor pe care au fost constrânse să le consume.

Alte 100 de persoane au fost grav rănite de soldații întorși de pe front, dar au supraviețuit.

În cazurile de crimă, instanțele i-au condamnat pe foștii deținuți la pedepse cu închisoarea cuprinse între 6 și 11 ani, în facilități de maximă siguranță, iar pe soldații obișnuiți la pedepse între 7 ani și jumătate și 10 ani. Sentințele au fost majorate la 22 de ani și, respectiv, la 20 de ani de închisoare, în cazul deciziilor privind comasarea unor pedepse.

Publicația rusă independentă consideră că numărul real de infracțiuni comise de soldații care se întorc în țară este probabil mai mare, deoarece instanțele nu publică fiecare caz pe site-urile lor, iar presa nu menționează întotdeauna experiența militară a acestora.

Vyorstka menționează că bilanțul său nu include soldați pentru care nu a putut verifica dacă au luptat în Ucraina în ultimii doi ani.

În total, Vyorstka a reușit să identifice 142 de cazuri penale care implică omor, vătămare corporală gravă, încălcări ale normelor de circulație și constrângerea la consumul de droguri, pe lângă cele 34 de cazuri cunoscute.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *