Soluția propusă de Joe Biden la Tel Aviv pentru ca Israelul și palestinienii să ajungă să trăiască în pace

Soluția propusă de Joe Biden la Tel Aviv pentru ca Israelul și palestinienii să ajungă să trăiască în pace

Președintele american Joe Biden a declarat miercuri, 18 octombrie, în discursul pe care l-a ținut la Tel Aviv, că susține soluția celor “două state” în căutarea unei soluții de pace în Orientul Mijlociu, relatează CNN.

“Națiunile de conștiință precum Statele Unite și Israelul nu se măsoară doar cu exemplul puterii. Noi suntem măsurați după puterea exemplului nostru și de aceea, oricât de greu ar fi, trebuie să continuăm să urmărim pacea. Trebuie să continuăm să urmărim o cale astfel încât atât Israelul, cât și poporul palestinian să poată trăi în siguranță (…), în demnitate și în pace”, a spus liderul american.

“Pentru mine, acest lucru înseamnă o soluție cu două state”, a adăugat el.

“Trebuie să continuăm să depunem eforturi pentru o mai mare integrare a Israelului cu vecinii săi. Aceste atacuri nu au făcut decât să-mi întărească angajamentul, hotărârea și voința de a realiza acest lucru”, a continuat Joe Biden.

Ce este soluția celor două state

Ideea soluției celor două state presupune un stat israelian alături de un stat palestinian, care să existe unul lângă celălalt, în pace. Este obiectivul comunității internaționale de zeci de ani, datând din Planul de împărțire al ONU din 1947, și multe națiuni spun că este singura cale de ieșire din conflict.

Dar progresul în atingerea acestui obiectiv pare departe de a fi ușor și a stagnat în ultimii ani. Cele două părți nu au reușit să ajungă la un acord asupra mai multor aspecte esențiale pentru soluție.

Ambele revendică mai anumite părți ale Ierusalimului, dacă nu chiar întregul oraș sfânt, ca fiind capitala lor. Ele se contrazic asupra locului unde trebuie trasate frontierele și continuă să se confrunte în legătură cu coloniile israeliene din teritoriul ocupat.

În plus, ceea ce se întâmplă cu refugiații palestinieni care au fugit din ceea ce este acum Israelul, după războiul din 1948, este un punct de dispută. Organizația Națiunilor Unite estimează că există 5,9 milioane de refugiați palestinieni în lume.

ONU ar fi dispusă să recunoască linia de demarcație din 1967, cunoscută sub numele de Linia Verde, pentru a împărți teritoriul palestinian și israelian, sub rezerva unor schimburi de teritorii pe baza negocierilor, și ar împărți Ierusalimul între cele două state.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT: „Oamenii încă adună victimele”, după explozia de la spitalul din Gaza. Sunt „cel puțin 471 de morți”, spun oficiali palestinieni

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *