Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei. Alianța PSD-PNL, primul loc la Consiliul General, urmată de ADU / Cine e cel mai bun primar pe care l-a avut Capitala, în viziunea bucureștenilor

Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei. Alianța PSD-PNL, primul loc la Consiliul General, urmată de ADU / Cine e cel mai bun primar pe care l-a avut Capitala, în viziunea bucureștenilor

Un sondaj realizat de Atlas Intelligence la comanda Digi24 arată că Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei. De asemenea, tot Nicușor Dan este văzut de bucureșteni drept cel mai bun primar pe care l-a avut orașul de la Revoluție până în prezent.

 

Cum ar vota bucureștenii la alegerile locale, potrivit sondajului AtlasIntel

 

Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu 37,1%. Pe locul doi s-ar clasa Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 30%, în timp ce Cătălin Cîrstoiu (PSD-PNL) obține doar 17,4%, iar Marian Enache (AUR) – 4,9%.

Sondajul mai arată că, în funcție de nivelul de studii, Piedone obține 59,4% din voturi de la cei care au doar studii primare, în timp ce Nicușor Dan obține aproape 47,3% din voturi de la cei cu studii superioare.

În scenariul în care AUR ar fi reprezentat în competiție de Cozmin Gușă, Nicușor Dan ar câștiga alegerile cu 35,4% din voturi, urmat de Piedone cu 30,7%, Cîrstoiu cu 16,4% și Gușă – 5,8%.

De această dată, în funcție de nivelul de studii, Piedone ar fi votat de 62,2% dintre bucureștenii cu studii primare, iar Nicușor Dan de 44,8% dintre cei cu studii superioare. Câte procente au PSD-PNL în București

În ce privește alegerile pentru Consiliul General al Municipiului București (CGMB), Alianța PSD-PNL ar obține 36%, Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, FD) – 29,5%, AUR -8,4%, PUSL – 5,7%, SOS România – 2,5 % și REPER – 2,4%.

 

Cel mai bun primar al Capitalei, în viziunea bucureștenilor

 

Întrebați cine a fost cel mai bun primar al Bucureștiului de după Revoluție, 27,5% dintre respondenți au spus Nicușor Dan, 23,3% – Gabriela Firea, 18,6% – Traian Băsescu, 12,3% – niciunul, 5% – Viorel Lis, 3,6% – Adriean Videanu, 2,9% – Sorin Oprescu, 0,1% – Crin Halaicu. 6,6% dintre respondenți au spus că nu știu.

Sondajul AtlasIntel a fost realizat în perioada 05 – 08 aprilie, pe un eșantion de 1.092 de respondenți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *