Sora fetei de 16 ani moarte după ce a fost bătută de poliția moralității din Iran, arestată pentru că nu purta vălul islamic. O nouă represiune împotriva femeilor care nu respectă codul vestimentar

Sora fetei de 16 ani moarte după ce a fost bătută de poliția moralității din Iran, arestată pentru că nu purta vălul islamic. O nouă represiune împotriva femeilor care nu respectă codul  vestimentar

Sora mai mare a lui Nika Shakarami, adolescenta iraniană de 16 ani care a fost ucisă în timpul protestelor antiguvernamentale din 2022, din Iran, a fost arestată de poliția moralității pentru că nu și-a acoperit părul, a anunțat familia ei, transmite BBC.

Aida Shakarami, în vârstă de 22 de ani, a fost acuzată miercuri de „neconformare cu hijab-ul obligatoriu” de căre poliția morală din Teheran, a scris mama ei, Nasrin, pe Instagram.

„Ea rămâne în custodie”, a adăugat femeia.

Poliția nu a comentat afirmațiile mamei tinerei. Anunțul vine însă după ce a poliția din Iran a lansat o represiune împotriva femeilor care încalcă codul vestimentar islamic.

Șeful poliției din Teheran a declarat sâmbătă că noua inițiativă va „confrunta cu încălcarea tabuului social privind hijab-ul și castitatea și pe cei care încearcă să încalce în mod expres regulile hijabului”, făcând referire la numeroasele femei și fete care au sfidat poliția și nu au purtat hijabul.

Cu ce a greșit Nika Shakarami

Nika Shakarami a devenit un simbol al mișcării de protest „Femeie, viață, libertate” care a zguduit Republica Islamică în 2022.

Protestele au izbucnit ca răspuns la moartea tinerei de 22 de ani Mahsa Amini. Tânăra a murit pe 16 septembrie 2022 în arestul poliţiei. Cu trei zile înainte să moară, ea fusese reținută de poliție pentru că nu a purtat „corect“ vălul islamic.

Autoritățile iraniene au negat că Mahsa Amini a fost maltratată, dar Misiunea Internațională Independentă de Constatare a Faptelor asupra Iranului a declarat într-un raport luna trecută că ea „a fost supusă violenței fizice care a dus la moartea ei”.

Moartea ei a fost scânteia unor proteste care au zguduit Iranul.

La 20 septembrie 2022, Nika a fost filmată la un protest la Teheran când dădea foc vălului ei, în timp ce alți protestatari scandau „moarte dictatorului”, făcând referire liderul suprem ayatollahul Ali Khamenei.

“The girl who is burning her headscarf in this footage is #Nika_Shakarami,” a source close to the family told BBC Persian.She was then chased by security forces and found dead 10 days later.#Mahsa_Amini pic.twitter.com/j0hnq7Mb4n

— Parham Ghobadi (@BBCParham) October 10, 2022

Ea a dispărut în acea seară după ce i-a spus unui prieten că este urmărită de poliție. Familia ei i-a găsit în cele din urmă cadavrul la o morgă 10 zile mai târziu.

Autoritățile de la Teheran au susținut că fata a murit după ce a căzut de pe o clădire, dar familia a respins această variantă, spunând că fata a fost bătută până la moarte de forțele de ordine.

Autoritățile au descris protestele drept „revolte” susținute de străini și au încercat să le suprime cu forță.

Ei nu au făcut publice un bilanț oficial al morților, dar misiunea de cercetare a ONU a spus că până la 551 de protestatari au fost uciși de forțele de securitate, cei mai mulți dintre ei prin focuri de armă. De asemenea, peste 20.000 de alți protestatari au fost reținuți, inclusiv mulți jurnaliști și celebrități.

Protestele s-au domolit în mare măsură, dar există încă nemulțumiri larg răspândite față de instituția clericală și, în special, de legile hijabului.

În septembrie, parlamentul iranian a adoptat un proiect de lege controversat „Hijab și castitate” care ar impune pedepse severe femeilor și fetelor pentru încălcarea codului vestimentar, inclusiv până la 10 ani de închisoare și biciuire. Proiectul trebuie să fie aprobat de Consiliul Gardienilor înainte de a deveni lege.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *