Dar ce s-a întâmplat în celelalte ocazii? Și cât de aproape am fost cu adevărat de a nu mai exista? MailOnline a făcut o analiză.
În urmă cu 1,1 milioane – 1,2 milioane de ani
A fost nevoie de 1804 pentru ca populația lumii să ajungă la un miliard de locuitori, de 1927 pentru a depăși două miliarde și de 1960 pentru a ajunge la trei miliarde.
Dacă această creștere a populației pare rapidă, nu este nimic în comparație cu faptul că, în cele șase decenii care au trecut de atunci, populația a crescut vertiginos la peste opt miliarde.
Totuși, dacă revenim cu 1,2 milioane de ani în urmă, lucrurile nu erau atât de roz.
Cercetătorii au estimat că, între vechii noștri strămoși Homo ergaster și Home erectus, întreaga rasă umană era formată doar din 26.000 de persoane.
Mai rău, populația reproducătoare era de aproximativ 18.000 – adică fără copii.
Deci, ce a fost de vină pentru această scădere a populației umane, mai ales că dovezile fosile arată că membrii genului nostru Homo se răspândeau în Africa, Asia și Europa?
Oamenii de știință nu sunt siguri, dar știu că a avut loc un eveniment la nivel de extincție care a eliminat temporar primii oameni din Europa cam în aceeași perioadă.
Sedimentele oceanice de acum 1,1 milioane de ani arată că temperaturile au scăzut brusc cu mai mult de 5°C, ceea ce, potrivit oamenilor de știință, ar fi făcut imposibilă supraviețuirea strămoșilor noștri, deoarece nu aveau încălzire sau haine călduroase.
Această absență a speciei noastre de pe continent a durat aproximativ 200.000 de ani, înainte ca oamenii să se adapteze și să revină.
În urmă cu 800.000 – 900.000 de ani
De asemenea, nu a trecut mult timp până când rasa noastră s-a confruntat cu o altă provocare periculoasă.
Săptămâna trecută, o cercetare separată a sugerat că o altă perioadă de răcire severă a pus oamenii în pericol între 800.000 și 900.000 de ani în urmă.
A fost atât de riscant încât populația strămoșilor noștri a scăzut la doar 1.280 de indivizi în timpul unei perioade din istoria Pământului cunoscută sub numele de Pleistocenul mijlociu.
Această perioadă a durat aproximativ 117.000 de ani și a reprezentat o amenințare pentru umanitate așa cum o cunoaștem astăzi, au declarat experții.
Declinul a coincis, de asemenea, cu schimbările climatice care au dus la perioade lungi de glaciațiune, o scădere a temperaturii la suprafața mării, posibile perioade lungi de secetă în Africa și Eurasia și pierderea altor specii care ar fi putut fi o sursă de hrană.
Se crede că ultimul nostru strămoș comun cu neanderthalienii și cu o altă specie umană dispărută, numită denisovani, a trăit, de asemenea, în această perioadă.
Profesorul Giorgio Manzi, unul dintre autorii principali ai cercetării și antropolog la Universitatea Sapienza din Roma, a declarat: „Știm că între aproximativ 900.000 și 600.000 de ani în urmă, înregistrările fosile din Africa sunt foarte puține, dacă nu aproape absente, în timp ce atât înainte, cât și după, avem un număr mai mare de dovezi fosile. Același lucru se poate spune și despre Eurasia: de exemplu, în Europa avem o specie cunoscută în urmă cu aproximativ 800.000 de ani și apoi nimic timp de aproximativ 200.000 de ani”
Profesorul Chris Stringer, șeful departamentului de origini umane de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, a declarat că situația era atât de gravă încât este „remarcabil” că specia umană a supraviețuit.
„Pentru o populație de o asemenea mărime, este nevoie doar de un eveniment climatic nefavorabil, o epidemie, o erupție vulcanică și ai dispărut”, a declarat el pentru The Guardian.
În urmă cu 150.000 de ani
În urmă cu aproximativ 195.000 de ani, lumea a început din nou să sufere o mare schimbare.
Deșerturile și ghețarii au început să se extindă, provocând scăderea temperaturilor și distrugând habitatele în ceea ce a devenit un peisaj rece și uscat.
Nu este clar de ce, dar grupurile de oameni din Africa au început să se divizeze, ceea ce a dus la o scădere dramatică a numărului de oameni în urmă cu 150.000 de ani.
Continentul a fost în mare parte singurul loc în care Homo sapiens, sau oamenii moderni, a trăit până acum aproximativ 50.000 de ani.
Dar amploarea fazei glaciare a fost atât de amenințătoare încât unii oameni de știință cred că numărul nostru de reproducere a scăzut până la doar 600 de indivizi.
Cei care au supraviețuit se pare că au prosperat după ce s-au stabilit lângă mare, în ceea ce este acum Africa de Sud, spun experții.
Acest lucru a fost vital, deoarece zona era bogată în plante care își stocau energia sub suprafața solului, precum și pentru că în apropiere se aflau ape relativ calde, care au permis crustaceelor să înflorească.
Acești factori i-au oferit lui Homo sapiens suficientă hrană pentru a supraviețui și au permis speciei noastre să evolueze până la oamenii de astăzi.
În urmă cu 70.000 de ani
Este clar că oamenii nu se descurcă bine în cazul unor evenimente de răcire extremă, dar a existat o amenințare foarte diferită care aproape ne-a anihilat în urmă cu 70.000 de ani.
Mai degrabă decât o eră glaciară, a fost cea mai mare erupție vulcanică din istorie care aproape că a pus capăt existenței noastre.
Super-erupția Toba a aruncat aproximativ 3.000 km cubi de rocă și cenușă care s-au răspândit în întreaga lume, blocând soarele și creând o iarnă vulcanică ce a durat cel puțin un deceniu.
Dimensiunea catastrofei a fost atât de mare încât a distrus o mare parte din viața animală și vegetală, iar specia noastră a fost redusă la câteva mii de oameni.
Se credea că cei rămași erau limitați la anumite părți ale Africii, dar în 2020 un studiu a descoperit dovezi că și oamenii din India au supraviețuit.
Cercetătorii au evaluat o înregistrare de 80.000 de ani a straturilor de rocă din situl Dhaba din nordul Indiei, în Valea Middle Son.
Au fost găsite unelte făcute din rocă ce coincid cu momentul producerii evenimentului Toba, ceea ce indică faptul că oamenii din India foloseau deja unelte din Epoca de Piatră atunci când acesta a erupt.
Situl a adus dovezi că utilizarea uneltelor a persistat după ce evenimentul catastrofal a creat o iarnă care a durat un deceniu – dovadă că oamenii care le-au creat au supraviețuit.
Erupția Toba a fost atât de masivă încât tot ceea ce a rămas din munte este imensul lac Toba, care se întinde pe o lungime de 100 de kilometri, o lățime de 30 de kilometri și o adâncime de 505 metri.
Aceasta a avut loc în urmă cu 74.000 de ani pe insula Sumatra, Indonezia, și a fost de aproximativ 5.000 de ori mai mare decât erupția Muntelui St Helens din anii 1980.
În urmă cu 40.000 de ani
Schimbările climatice ar putea fi una dintre cele mai mari dezbateri din zilele noastre.
Dar, între 25.000 și 40.000 de ani în urmă, a fost ceea ce ar fi putut nimici unul dintre cei mai faimoși strămoși ai noștri.
Analizele computerizate au sugerat în 2020 că este posibil ca Neanderthalienii să nu fi reușit să se adapteze la o climă în schimbare rapidă, deși s-a susținut, de asemenea, că sosirea lui Homo sapiens din Africa ar fi putut duce la o dispută disperată pentru resurse.
În cele din urmă, unii spun că inteligența superioară a noastră, a oamenilor moderni, ne-a dat un avantaj în această luptă și a dus la dispariția Neanderthalienilor.
Cu toate acestea, un studiu publicat în urmă cu trei ani a sugerat că acest lucru s-a datorat faptului că Neanderthalienii și-au pierdut cea mai mare parte a „nișei lor climatice”.
Aceasta descrie un loc în care condițiile sunt potrivite pentru ca specia să supraviețuiască, nu prea cald, uscat, rece sau arid.
Cercetătorii au investigat temperatura, precipitațiile și alte date din ultimii cinci milioane de ani pentru a obține o măsură a climatului pentru fiecare fereastră de 1.000 de ani.
Acest lucru le-a permis să elaboreze teoria lor cu privire la motivul pentru care schimbările climatice ar fi putut ucide oamenii de Neanderthal între 25.000 și 40.000 de ani în urmă.
O altă specie umană timpurie, Homo floresiensis, supranumită „hobbitul”, a dispărut, de asemenea, în această perioadă, deși ceea ce s-a întâmplat cu ei este un mister.
Aceasta a însemnat că Homo sapiens a rămas singura specie supraviețuitoare în arborele genealogic uman, care a fost cândva divers, permițându-ne să ne mărim în cele din urmă la peste opt miliarde de indivizi.
Așadar, când va dispărea specia noastră?
Dacă sunteți optimist, nu va fi decât peste un miliard de ani.
Atunci când soarele în expansiune va face ca planeta noastră să se transforme într-o planetă asemănătoare cu cea a lui Venus și va face ca toată viața de pe Pământ să dispară.
Cu toate acestea, un miliard de ani este o perioadă lungă de timp, mai ales dacă luăm în considerare faptul că oamenii de știință au plasat anul acesta ceasul Apocalipsei la un record de 90 de secunde până la miezul nopții.
