„Sperăm. Nu este garantat”. Românii mai așteaptă cel puțin doi ani pentru a putea intra în SUA fără viză, anunță ambasadoarea americană

„Sperăm. Nu este garantat”. Românii mai așteaptă cel puțin doi ani pentru a putea intra în SUA fără viză, anunță ambasadoarea americană

Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la Bucureşti, a declarat luni, 25 septembrie, la Oradea, că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii – Visa Waiver Program – cel mai devreme la începutul anului 2025, informează Agerpres.

„Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie”, a declarat ambasadoarea SUA.

Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla, dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun.

Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA în România, despre ridicarea vizelor:

25 de ani de parteneriat strategic între SUA și România, marcați la Oradea

Ambasadoarea Kathleen Kavalec s-a aflat luni la Oradea pentru a vernisa expoziţia itinerantă „Noi, Poporul/We the People”, care celebrează aniversarea a 25 de ani de parteneriat strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.

30 de panouri mari, cu 150 de fotografii, realizate într-un sfert de secol, vor putea fi admirate timp de aproape o lună, în faţa Primăriei Oradea.

„Numărul vizitatorilor acestei expoziţii va creşte exponenţial, mai cu seamă că perioada coincide şi cu zilele oraşului Oradea. Vă mulţumim pentru că aţi ales şi Oradea pentru a prezenta şi sărbători împreună parteneriatul strategic dintre SUA şi România”, a declarat primarul municipiului, Florin Birta.

Conform ambasadoarei americane, fotografiile şi textele din expoziţie spun povestea unei prietenii şi a unui parteneriat ce începe cu momentul anunţului preşedintelui Bill Clinton cu privire la Parteneriatul Strategic şi parcurge peste două decenii de progres comun.

Oradea este al optulea oraş în care a fost prezentată această expoziţie aniversară.

Fotografie ilustrativă / Sursa: 123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *