Nimeni nu ar fi crezut că Petre Dicu ar fi reușit să ajungă dintr-o uzină de vagoane, direct la Jocurile Olimpice, fiind povestea de viață mai puțin cunoscută de către români despre sportivul care a adus o medalie țării noastre.
Originar din Olt, Petre Dicu poate afirma chiar și astăzi că este unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a oferit regiunea, de-a lungul anilor. Acesta a reușit să obțină medalia de bronz la Jocurile Olimpice din anul 1980 care au avut loc la Moscova.
Chiar dacă acest lucru rămâne în continuare cel mai memorabil din cariera sa sportivă, el nu va putea uita vreodată durerile pe care le-a resimțit de-a lungul timpului pentru că sportul de performanță înseamnă muncă multă, durere, sudoare și o permanentă competiție.
„Păi ce, spuneai antrenorului când te durea genunchiul?! Mergeai mai departe“, mărturisește sportivul într-un interviu acordat ziarului Adevarul.
Acesta a început să practice lupte greco-romane în cadrul Clubului Drobeta din Turnu Severin, iar Tudor Gaiță i-a fost profesor. Petre Dicu a reușit să devină în 1976, 1978 și 1981 campion național la categoria de 90 de kilograme. Palmaresul său mai numără o medalie de aur la Campionatul Mondial din Suedia în anul 1977, iar doi ani consecutivi a reușit să vină cu bronzul de la Campionatul European, însă mândria sa este medalia obținută la Olimpicile din 1980.
Deși a fost un vis, partea nevăzută a obținerii unui astfel de trofeu constă în luni de pregătire și regim pe care doar sportivii de performanță îl pot înțelege. Dacă în prezent copiii practică de mici un sport, el a ajuns să practice luptele greco-romane dintr-o întâmplare, după ce a ajuns la liceu în Caracal.
Inițial, Petre Dicu cocheta cu aruncarea greutății, însă într-o vacanță de vară și-a văzut verișorii mai mare care, după absolvire, se întorseseră în localitatea natală. Sportivul s-a hotărât astfel să se înscrie la o școală profesională care pregătea meseriași pentru Fabrica de Vagoane.
„Fără să știe părinții, neamurile, m-am dus, m-am retras de la liceu și m-am înscris la școala profesională. Nașul meu, frate cu tatăl meu, era locțiitor la Tancuri în Caracal, n-a vorbit cu mine până la prima medalie“, a dezvăluit campionul pentru „Weekend Adevărul“.
Petre Dicu (Foto: Arhivă personală)
După doar câteva luni de antrenamente, Petre se întorcea deja cu prima medalie obținută în cadrul Olimpiadei Sportului Școlar. La 17 ani a auzit despre o sală care pregătea tinerii pentru box, însă pentru că nu i s-a adresat profesorului cu „maestre”, acesta a fost refuzat.
Luptătorul Petre Dicu a reușit să ia bronzul la Jocurile Olimpice în vremea sovieticilor
Urmărindu-i pe ceilalți sportivi, a realizat că sala de lupte se afla lângă cea de box, astfel că a fost invitat înăuntru pentru a încerca luptele pe saltea. Adolescentul a refuzat pe motiv că nu știe să practice acel sport, dar profesorul l-a invitat „la o trântă”.
„Și atunci s-a trezit țăranul din mine și de trei ori ne-am luat la trântă, de trei ori l-am trântit. Și îmi zice: «Acum faci și o luptă?», «Păi, fac și o luptă, cum să nu fac». Eu credeam că luptele sunt exact trântele. A măturat salteaua cu mine, a șters salteaua cu mine. La două săptămâni – am acasă diploma – au fost campionatele județene de lupte, l-am bătut cu 6-1, în două săptămâni. Fugeam de la școală și mă duceam și dimineața și după-amiaza la antrenamente. Și l-am bătut“, a mai declarat fostul sportiv.
La scurt timp a ajuns să participe la diferite competiții, iar ulterior a ajuns la seniori, fiind deja major. După ce a terminat școala, în anul 1974 a trebuit să meargă la post. Antrenorul său a vorbit cu cel din Slatina, ocupându-se de transferul acestuia de la Fabrica de Vagoane la Întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului din Slatina, fiind cea care susținea clubul de lupte greco-romane.
De aici până la a ajunge în lotul național a fost doar un pas, iar în anul 1974 este încorporat la o unitate militară din Drăgășani, fiind transferat în Slatina și astfel a putut să își continue antrenamentele. Antrenorul Dumitru Bărbulescu a fost pentru el ca un părinte, având în vedere că se ocupa de toți elevii, iar la vârsta de 20 de ani, Petre Dicu beneficiază de repartizarea pe numele său a unei garsoniere din centurl orașului.
„Țările astea mai civilizate decât noi își iau copiii și vin cu ei. La noi, trecem printr-o perioadă în care trebuie să umblăm noi după copii. Vin în sală și întreabă: Ce ne dai? Antrenorul este între ciocan și nicovală. Șeful, administratorul, îți cere performanță ca să poți să dai unui copil ceva, iar un copil ca să facă performanță trebuie să simtă că este sprijinit. Înainte îi dădeau o casă, îi dădeau o butelie, îi dădeau ceva. Atletică grea nu fac decât copiii săraci. Niciodată nu o să vezi un fiu de bogătaș. Acolo, la un antrenament, slăbeam patru kilograme“, spune Petre Dicu.
Petre Dicu (Foto: Arhivă personală)
Sportivul mai povestește că după doar trei ani ieșea campion național la seniori, iar în anul 1976 primește o garsonieră și buletin de București, fiind preluat de Clubul Dinamo. În același ani, ajunge în lotul național la Jocurile Olimpice de la Montreal, Canada, însă în urma participării nu reușește să obțină o medalie.
„La Olimpiada din 1976 părerea mea este că aveam aceeași valoare ca la Campionatele Mondiale din 1976. Eu am greșit. Când am ajuns la poarta satului olimpic, la Montreal, când am văzut acolo vitrinele alea pline cu tot felul de sucuri, de fructe… N-am mai ținut cont și am mâncat de toate. Și m-a dat peste cap. La un concurs trebuie să ai grijă ce ai mâncat pe perioada pregătirii. Aveam 87-88 kg. După ce am ieșit din concurs, și nu numai eu, toți, din 87-88, am ajuns la 102 kilograme. Erau tot felul de fructe, banane, portocale. Pe toată suprafața celor patru hoteluri, la parter, era sală de mese, 24 din 24. Mâncare pentru orice nație“, a povestit luptătorul jurbaliștilor de la Adevărul.
După muncă asiduuă, românul reușește ca patru ani mai târziu că se întoarcă în țară cu o medalie de bronz. A jucat șapte meciuri în trei zile și în ciuda dezavantajului provocat de arbitrii atunci când a avut un meci cu un luptător sovietic, Petre Dicu reușește să ajungă în finală.
Acesta a luptat împotriva unui suedez care a plecat pe targă, în timp ce sportivul român a reușit să câștige meciul în ultimele secunde, iar apoi escortat de 12 gărzi de corp pentru a merge să dea probă pentru testul antidopin.
Petre Dicu (Foto: Alina Mitran/Adevarul)
Petre Dicu a fost printre primii români din acea delegație care au reușit să aducă medaliile acasă. Ajuns la vârsta de a încheia cariera sportivă, românul a continuat să pregătească luptătorii trupelor speciale. Nu a mai dorit să locuiască în București și ulterior s-a întors în localitatea natală, la Gostavățu unde poate spune că se bucură de simplitatea vieții de la țară.
