Statul român, obligat să-i plătească 50.000 de euro daune morale lui Gregorian Bivolaru, pentru că a judecat dosarul său în 17 ani

Statul român, obligat să-i plătească 50.000 de euro daune morale lui Gregorian Bivolaru, pentru că a judecat dosarul său în 17 ani

După ce a câștigat două procese cu statul român la CEDO, Gregorian Bivolaru, liderul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut, a câștigat un nou proces, de această dată la o instanță din țară. Tribunalul Sibiu a decis miercuri, 5 iulie, că statul român trebuie să-i plătească 50.000 de euro daune morale. În procesele de la CEDO, lui Bivolaru i s-au acordat 1.000, respectiv 1.200 de euro daune morale.

Judecătorii din Sibiu au decis că statul român trebuie să îl despăgubească pe Gregorian Bivolaru „ca urmare a constatării nerespectării termenului rezonabil de desfăşurare a unei proceduri judiciare penale în care a fost implicat reclamantul”. Cu alte cuvinte, fiindcă procesul a durat prea mult. 

Decizia Tribunalului Sibiu vine după ce alte două instanțe din țară, tribunalele din Cluj și București, au decis acordarea de despăgubiri, invocând același motiv, altor doi importanți lideri MISA, Nicolae Catrina și Petru Roșu. Toți trei au fost inculpați de DIICOT într-un dosar de trafic de persoane, alături de alte 18 persoane. Trimiși în judecată în 2007, dosarul s-a tergiversat pe rolul instanțelor ani la rând. 

„Un imens prejudiciu de imagine”

După 17 ani de anchetă și procese, în februarie 2021, toți inculpații din dosar au fost achitați. Pentru unele infracțiuni a intervenit prescripția, în timp ce pentru altele, judecătorii au apreciat că faptele nu au fost infracțiuni. 

Invocând că viața le-a fost profund afectată de procesul care s-a întins pe o perioadă atât de mare de timp, foștii inculpați au decis să tragă la răspundere statul român. 

Nicolae Catrina, președintele Asociației MISA, și instructorul de yoga Petru Roșu au fost primii. În procesele deschise pe rolul instanțelor în iunie, anul trecut, cei doi au acuzat autorităţile judiciare române că nu au luat măsuri eficiente pentru a asigura judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Statutul de inculpat pe care l-au avut timp de 17 ani le-a adus „un imens prejudiciu de imagine”, s-au plâns ei, pentru repararea căruia au solicitat câte 40.000 de euro daune morale. 

Tribunalul București a admis solicitarea lui Petru Roșu și a obligat statul să-i plătească daunele în cuantumul solicitat. Tribunalul Cluj, în schimb, a judecat cererea lui Nicolae Catrina într-o altă cheie juridică și a admis acordarea doar a 5.000 de euro.

Instanța și-a justificat decizia, motivând că pentru un proces cu 21 de inculpați, un termen rezonabil de soluționare a cazului ar fi fost 9 ani. Mai exact, 3 ani urmărirea penală şi 6 ani judecata în faţa instanţei, incluzând aici cele două cicluri procesuale: fond – 2 ani şi apel – un an. La stabilirea daunelor, instanța a arătat că nu a luat în calcul cei doi ani cât s-a aflat dosarul pe rolul Tribunalului București, strămutarea ulterioară fiind solicitată de inculpați.  

Astfel, Tribunalul Cluj a apreciat că Nicolae Catrina trebuie despăgubit pentru diferența de 5 ani rămasă din întreaga durată a procedurilor judiciare care l-au vizat.

 În cazul lui Gregorian Bivolaru, motivarea hotărârii privind acordarea celor 50.000 de euro cu titlul de daune morale nu a fost încă făcută publică.

Cele trei sentințe ale instanțelor nu sunt definitive. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *