Stenograme din dosarul azilului din Voluntari unde vârstnicii erau ținuți nemâncați: „Mai e câteva felii de pâine, n-am ce să le dau. N-am nimica”

Stenograme din dosarul azilului din Voluntari unde vârstnicii erau ținuți nemâncați: „Mai e câteva felii de pâine, n-am ce să le dau. N-am nimica”

Doi administratori ai unui centru rezidențial pentru persoane vârstnice situat în orașul Voluntari au fost reținuți vineri, 27 octombrie, de către procurorii DNA, transmite instituția într-un comunicat de presă. Potrivit unor stenograme prezentate de G4Media, angajații centrului se plângeau că administratorii nu le aduc alimentele din care să prepare mâncare.

Potrivit DNA, care a efectuat vineri percheziții, în centrul din Voluntari, condiţiile erau improprii, mâncarea oferită era insuficientă și nepotrivită, iar medicația nu era nici ea corespunzătoare. De asemenea, potrivit procurorilor, cei doi administratori ar fi folosit documente false pentru a obţine licenţa de funcţionare.

„Serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Pe stenograme sunt prezentate mai multe discuții între angajații, în care aceștia se plâng de calitatea alimentelor pe care le au sau că nu au ce să le dea de mâncare beneficiarilor din centrul rezidențial.

Prima discuție de la dosar:

TD: „Le-am trimis o tocană… vai de morții ei… Așa…CL-A: …[râde – n.n.]… Da’ ce-a pățit?TD: Ce?CL-A: Ea.TD: Nu știu. Așa… le-am trimis ciorbă…CL-A: Nu mi se pare în regulă.TD: Și diseară paste cu legume, că orezul cu laptele acuma mi le-a adus.CL-A: Pfoa… n-are nimic, lasă că se descurcă pân’ diseară, că oricum… sunt mai puțini ca la noi.TD: Da”.

A doua discuție:

CL-A: Ă, ia zi, ai avut pâine pentru micul dejun?PM: N-am, mă, n-am. De unde? Mai e câteva felii de pâine, n-am ce să le dau. N-am nimica. Aștept.CL-A: Aaa… păi dracu’, s-o sun p-asta atuncea, hai. …[neinteligibil – n.n.]…PM: Aștept să vină să-mi aducă. N-am nimic. Nimic, nimic n-am.CL-A: Da, hai c-o sun acum. Pa.PM: N-am nimic fetiță, bine. Hai, pa.CL-A: O sun acuma.

A treia discuție:

TD: „Ce le-a dat mâncare?NA: Mămăligă cu smântână.TD: …[se amuză-n.n.]…NA: O lingură de smântănă. O lingură acolo doar să-i simtă gustul.TD: A…NA: Inginerul de jos mi-a mai cerut o porție. Nici n-am mai avut să-i dau. Să vedem mâine altă tragedie. Nu e o pâine. Mă crezi că eu n-am mâncat nimic azi? Nimic! Am luat de poftă …[neinteligibil – n.n.]… gol. Aia a fost. N-avem bani de pâine, n-am o pâine, n-am nimic, nimic, nimic. I-am spus și lu’ Laura și ei: ”Noi n-am mâncat nimic azi toată ziua. Un mic am luat.”. Marian zice: ”Am mâncat și eu un mic și am fugit la WC, m-a luat burta.”. …[se amuză-n.n.]… Și zic: ”Nu avem un leu să luăm o pâine, ca să mănânci un salam, că mai e un salam, ce mai e pe acolo. Sau margarină pe pâine și tot mâncam.”. Zice: ”Cred dar mâine serezolvă.”

Procurorii mai arată că „după ce, la data de 11 octombrie 2023, inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficiențelor constatate, inculpații ar fi mutat beneficiarii într-o altă locație în care și-ar fi continuat activitatea deși pentru acest serviciu nu ar fi existat licență, raportând autorităților că beneficiarii ar fi fost preluați de familii”.

Cei doi administratori reținuți de DNA vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *