Stradă surpată în Slănic Prahova. Crater pe o suprafață de 60 de metri. Persoanele din zonă au fost evacuate (FOTO)

Stradă surpată în Slănic Prahova. Crater pe o suprafață de 60 de metri. Persoanele din zonă au fost evacuate (FOTO)

O parte a unei străzi din orașul Slănic Prahova s-a surpat, joi dimineață, chiar în fața sediului Poliției, iar autoritățile au anunțat că 20 de persoane vor evacuate din blocurile aflate în proximitatea zonei afectate, potrivit Prahovainfo.ro.

 

DSU, despre strada surpată din Slănic Prahova

 

Departamentul pentru Situații de Urgență spune că s-a format „crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp”.

„Având în vedere situația de urgență produsă în localitatea Slănic din județul Prahova, generată de tasarea terenului, urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la fața locului a unei echipe formată din personal DSU și IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialiști în domeniul construcțiilor și minieri”, afirmă DSU, joi, într-o postare pe Facebook.

 

20 de persoane evacuate

 

DSU a confirmat că a fost dispusă evacuarea cetățenilor din proximitate. Presa locală spune că este vorba despre 20 de persoane.

„Totodată, a fost dispusă și măsura evacuării persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată până la efectuarea tuturor verificărilor de către specialiștii în domeniu. Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp posibil”, au mai declarat reprezentanții DSU.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *