„Străzi deschise” în București. Programul weekendului 15-16 iulie

„Străzi deschise” în București. Programul weekendului 15-16 iulie

Statui vivante, teatru de păpuşi, spectacole-lectură şi acrobaţii sunt câteva dintre atracţiile programului „Străzi deschise”, care se desfăşoară în weekendul 15-16 iulie, pe Calea Victoriei din Capitală.

„Străzi deschise” propune bucureştenilor noi modalităţi de petrecere a timpului liber în oraş cu un nou weekend pietonal pe Calea Victoriei (între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, orele 9:00-22:00), anunţă organizatorii.

În premieră la „Străzi deschise – Bucureşti”, pe lângă spectacolele de teatru pentru cei mici şi cei mari, numere de acrobaţie şi expoziţii, programul ShakeUP! Educaţie pentru cutremur se activează pe Calea Victoriei prin ateliere, concursuri cu premii pentru copii și sesiuni de training pentru situații de urgență.

Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei

Sâmbătă, Teatrul Masca propune pentru zona din faţa Muzeului Naţional de Istorie a României un număr de statui vivante ale spectacolului „Români la porţile lumii”, prin care bucureștenii pot descoperi personalităţi importante ale societăţii româneşti de la Martha Bibescu la Grigore Antipa, Victor Babeș, Anghel Saligny, Lucia Sturdza Bulandra, Haricleea Darclee, Elvira Popescu.

Circul Metropolitan Bucureşti a pregătit pentru 15 iulie o repriză de acrobaţii în zona Monumentului Renaşterii de pe Calea Victoriei.

Începând cu ora 10:00, pietonii de pe Calea Victoriei vor putea descoperi ce se află în interiorul unei Autospeciale de Intervenţii a DSU – Direcţia Situaţii de Urgenţă la intersecţia cu bulevardul Dacia, vizavi de fostul Casino Victoria.

În prima parte a zilei, Casa Filipescu Cesianu îşi deschide porţile pentru publicul „Străzi deschise” şi își aşteaptă vizitatorii cu „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, primul proiect expozițional de antropologie urbană din România, o poveste atât despre intimitate, cât și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz.

Programul de seară la „Străzi deschise” ia startul sâmbătă cu evenimentul ShakeUP! Educaţie pentru cutremur. Pe Calea Victoriei, la intersecţia cu bulevardul Dacia, bucureştenii sunt invitaţi, între orele 16.00 şi 20.00, să afle ce este de făcut în cazul unui seism prin intermediul unor ateliere pentru părinţi şi copii, concursuri, premii pentru copii şi multe surprize.

Spectacolele-lectură interactive ale proiectului „Ochii minţii” revin la „Străzi deschise”, de această dată pe trotuarul din faţa parcului Nicolae Iorga de pe Calea Victoriei. Actori profesionişti, precum Ioana Flora, Richard Bovnoczki, Mihai Baranga sau Cristi Toma, îşi propun să redescopere alături de public umorul spumos şi actual din texte celebre ale lui I.L. Caragiale.

Spectacolele-lectură încep în ambele zile de weekend, de la ora 18.00, iar personajele Farfuridi, Brânzovenescu, Agamemnon Dandanache sau Spiridon vor fi selectate din rândul publicului doritor să se alăture artiştilor.

Spectacole pentru copii

Zona rezervată teatrului pentru copii din faţa Muzeului Naţional de Artă a României găzduieşte, în acest weekend, două spectacole pline de haz şi umor cu păpuşile Teatrului de Animaţie Ţăndărică. Sâmbătă, de la ora 18.00, „Motanul încălţat” prezintă povestea celebră a lui Charles Perrault printr-un spectacol interactiv, cu păpuşi la paravan şi marionete uriaşe, măşti, pantomimă și multe aventuri. Duminică, 16 iulie, actorii Teatrului Ţăndărică se întorc în faţa MNAR cu spectacolul „Capra cu trei iezi”, de la ora 18.00. Toţi copiii mai mari de trei ani sunt invitaţi la un spectacol amuzant şi antrenant, ce foloseşte din plin farmecul, frumuseţea şi învăţămintele folclorului românesc şi ale cunoscutului basm al lui Ion Creangă.

Școala Populară de Artă așteaptă bucureștenii în weekendul 15-16 iulie, la sediul din sectorul 4 (strada Cuza Vodă 100), cu expoziții de pictură de copii, artă decorativă, design vestimentar, decorațiuni interioare, iconografie şi grafică.

Proiectul „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană”, care se va desfăşura până în luna octombrie, este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.

Restricții rutiere

În weekendul 15-16 iulie 2023, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Știrbei Vodă între Calea Victoriei și Dem. I. Dobrescu. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol și Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu și Calea Victoriei, Calea Griviței între strada Constantin Budișteanu și Calea Victoriei, cu mențiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecționat către aleea din fața Palatului Știrbei, apoi către strada Banului.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 9:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *