SUA aprobă, în premieră, comercializarea cărnii de pui cultivate în laborator. Două companii au primit autorizația: „Marchează începutul unei noi ere”

Două companii din SUA vor putea să-şi vândă carnea cultivată din celule în laborator pe piaţa americană pentru prima oară, în urma unei autorizaţii finale ce le-a fost acordată miercuri, 21 iunie, de către Departamentul american pentru Agricultură (USDA), informează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Cel două companii care au primit autorizația sunt Upside Foods şi Good Meat.

Acestea sunt primele care au reuşit să treacă cu succes de un proces de aprobare în mai mulţi paşi pentru carnea cultivată ce implică certificări atât din partea USDA, cât şi din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA).

“Este un vis devenit realitate. Marchează începutul unei noi ere”, a declarat Uma Valeti, CEO al companiei Upside Foods.

Ambele companii, care produc pui de cultură, intenționează să își comercializeze mai întâi produsele în restaurantele de lux, iar apoi să-și crească producția pentru a ajunge la costuri mai mic în magazinele alimentare.

După această aprobare, SUA devin cea de-a doua ţară din lume, după Singapore, care permite vânzarea cu amănuntul a acestui produs ce este derivat din celule prelevate de la animale şi apoi “crescute” în cuve din oţel.

Fotografie ilustrativă / Sursa: 123rf.com

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *