Sunetele care i-au făcut pe salvatori să spere că vor găsi supraviețuitori nu erau de pe submersibilul Titan. AUDIO

Sunetele care i-au făcut pe salvatori să spere că vor găsi supraviețuitori nu erau de pe submersibilul Titan. AUDIO

Un nou clip din viitorul documentar al Channel 5 „The Titan Sub Disaster: Minute by Minute”, include sunetul ciudat de „ciocănire” pe care salvatorii l-au recepționat în timpul căutării navei de explorare Titan și care i-a făcut să creadă, în mod incorect la momentul respectiv, că cei de la bord ar putea să fie încă în viață, după ce submersibilul pierduse contactul cu suprafața, relatează Forbes.

Înregistrarea audio, care nu a fost făcută publică până acum, a fost oferită producătorilor documentarului de către echipa Forțelor Aeriene Canadiene care a condus misiunea de căutare și salvare a celor cinci persoane aflate la bordul submarinului Titanic, când acesta a dispărut, pe 18 iunie 2023.

Știrile despre salvatorii care au auzit un ciocănit în timp ce căutau submarinul au apărut în a doua zi a căutării de patru zile și au fost confirmate în ziua a treia, dar Forțele Aeriene Canadiene au declarat pentru Channel 5 că au auzit zgomote din prima zi și apoi la fiecare misiune de căutare.

Un oficial al Marinei SUA a declarat, după dispariția Titan, pentru CBS News că analiza zgomotelor a dus la concluzia că acestea erau probabil zgomote oceanice sau sunete provenite de la alte nave de căutare, iar Chris Parry, un fost amiral din Marina Regală Britanică, a declarat pentru TalkTV că sunetele ar fi putut proveni de la epava Titanicului.

Un înalt oficial militar a dezvăluit că un sistem acustic al Marinei SUA a detectat o „anomalie”, ceea ce a fost probabil implozia din 18 iunie, data coborârii submersibilului. Experții au ajuns la concluzia că o implozie a distrus nava Titan „aproape instantaneu”, pasagerii neavând „nicio oportunitate de a cere ajutor”.

Submersibilul Titan a pierdut contactul cu nava-mamă pe 18 iunie, la o oră și jumătate după începerea scufundării către epava Titanicului (4.000 metri adâncime) cu cinci persoane la bord.

La bord se aflau CEO-ul OceanGate, Stockton Rush, exploratorul oceanic Paul-Henri Nargeolet, mogulul aviației Hamish Harding, omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood și fiul său, Suleman, în vârstă de 19 ani.La mai puțin de două ore de la scufundare, Titan a pierdut comunicarea cu nava Polar Prince, iar OceanGate a anunțat oficial că a dispărut, când nu a reapărut mai târziu, în acea zi, pe radare.

A urmat o misiune de salvare de 4 zile și în ultima zi a căutării, un vehicul subacvatic operat de la distanță a descoperit resturi ale Titanului la aproximativ 500 de metri de prova Titanicului scufundat, un indiciu al unui „eveniment catastrofal”.

Experții au spus că submarinul a explodat probabil sub presiunea apei. Se crede că implozia a fost aproape instantanee și a avut loc în mai puțin de 40 de milisecunde, potrivit Associated Press.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *