Un singur copil care se naște în zilele noastre adaugă de-a lungul vieții 10.000 de tone de CO2 în atmosferă, potrivit măsurătorilor făcute în 2009 de statisticianul Paul Murtaugh și de cercetătorul în domeniul climei Michael Schlax. Adică de cinci ori mai mult decât emisiile produse de părinții lor, potrivit publicației de știință The Conversation. Aceasta propune o analiză cu privire la concluzia trasă la momentul studiului de activiștii de mediu că ar trebui ca omenirea să nu se mai reproducă în același ritm pentru a proteja Planeta.
La începutul anilor 2000, un argument îndelung discutat spunea că ar trebui să ne gândim la procreare prin analogie cu supraconsumul. „La fel ca și supraconsumul, procrearea este un act prin care, cu bună știință, se generează mai multe emisii de carbon decât este etic. Dacă condamnăm supraconsumul, atunci ar trebui să fim consecvenți și să ridicăm o sprânceană și la procreare”, scriu autorii articolului The Conversation.
Dezbaterea despre „a fi sau a nu fi” părinte
Unii eticieni susțin că există limite etice în ceea ce privește cât de mari ar trebui să fie familiile noastre. În mod obișnuit, aceștia propun că nu ar trebui să avem mai mult de doi copii pe cuplu, sau poate nu mai mult de unul. Alții au susținut chiar că, în circumstanțele actuale, ar fi mai bine să nu avem niciun copil.
Aceste argumente s-au perpetuat și prin eforturile unor activiști precum BirthStrike și organizația caritabilă britanică Population Matters.
Însă propunerea unor limite etice privind dimensiunea familiei a fost considerată de mulți ca fiind inacceptabilă din cauza unei serii de motive de îngrijorare. Aceștia au fost însă contraziși printr-o serie de argumente:
Învinovățirea anumitor grupuri. Afirmarea datoriei de a avea mai puțini copii ar putea sugera că anumite grupuri, care au sau sunt percepute ca având mai mulți copii decât media, sunt de vină pentru schimbările climatice. Aceste grupuri tind să fie minoritățile etnice și persoanele dezavantajate din punct de vedere socioeconomic.
Cine este cu adevărat responsabil? „O preocupare filosofică pe care am ridicat-o în trecut pune în discuție concepția despre responsabilitate care stă la baza argumentelor pentru limitele procreării. De obicei, ne gândim că oamenii sunt responsabili doar pentru ceea ce fac ei înșiși, și nu pentru ceea ce fac alții, inclusiv copiii lor adulți. Din această perspectivă, părinții ar putea avea o anumită responsabilitate pentru emisiile generate de copiii lor minori”, susțin autorii The Conversation.
Atunci când este defalcată astfel, amprenta de carbon a faptului de a avea un copil este mult mai puțin drastică și nu mai iese în evidență în comparație cu alte alegeri de consum. Potrivit unei estimări care urmează această logică, fiecare părinte poartă responsabilitatea pentru aproximativ 45 de tone de emisii suplimentare de CO₂. Acest lucru echivalează cu efectuarea unui zbor transatlantic dus-întors la fiecare patru ani de viață.
Există măsuri deja incluse în legi cu privire la momentul în care vom ajunge la emisii nete zero și sunt țări care au ca țintă anul 2050 sau 2070. „Dar, având în vedere nevoia urgentă de reducere urgentă a emisiilor, limitarea procreării este un răspuns extrem de inadecvat. Acest lucru se datorează faptului că reducerile de emisii rezultate vor intra în vigoare doar pe o perioadă mult mai lungă. Pur și simplu nu este locul potrivit pentru a căuta reducerile de emisii pe care trebuie să le realizăm acum.”
-Calea spre zero. Deoarece limitarea procreării nu reduce emisiile suficient de repede, emisiile pe cap de locuitor trebuie să scadă – și repede. Dar acest lucru nu se află doar în puterea consumatorilor individuali sau a viitorilor părinți.
Calea spre emisii zero
„Ceea ce ne confruntăm este o problemă de acțiune colectivă. Responsabilitatea etică pentru reducerea emisiilor nu se află doar pe umerii indivizilor, ci și pe cei ai societăților, ai instituțiilor și întreprinderilor acestora”, scrie publicația britanică.
Ideea este că dacă reducem emisiile pe cap de locuitor rapid și generațiile viitoare vor avea emisii zero. Așadar nu existența lor e problema, ci modul de consum general al acestora.
„Argumentele filozofice conform cărora ar trebui să avem mai puțini copii ne pun la îndoială înțelegerea noastră cu privire la ceea ce poate cere moralitatea într-o epocă a schimbărilor climatice. De asemenea, ele pun sub semnul întrebării dacă alegerile cele mai semnificative pe care le putem face ca indivizi sunt simplele alegeri de consum (de exemplu, între carne și alternative pe bază de plante). Dar dezbaterea filozofică despre dacă există o datorie de a avea mai puțini copii este complexă – și rămâne deschisă”, concluzionează publicația.
