Suporterii CSA Steaua au blocat e-mail-ul clubului. Au trimis sute de solicitări. Exclusiv

Suporterii CSA Steaua au blocat e-mail-ul clubului. Au trimis sute de solicitări. Exclusiv

Fanii Stelei au trimis o avalanșă de solicitări pe adresa clubului CSA Steaua București. Suporterii încearcă să pună presiune pe conducere prin toate mijloacele posibile. FANATIK a aflat ce s-a întâmplat.

Suporterii CSA Steaua București au umplut căsuța de e-mail a clubului

Peste 200 de cereri și solicitări cu privire la obținerea dreptului pentru promovare și alte lucruri care țin de viitorul echipei de fotbal au venit într-un timp foarte scurt pe adresa oficială de e-mail a „militarilor” contact@csasteaua.ro.

FANATIK a făcut de asemenea mai multe solicitări de presă, însă adresele au eșuat în a fi livrate din cauza unor erori provocate de numărul uriaș de e-mail-uri. Căsuța poștală electronică a roș-albaștrilor pur și simplu s-a umplut.

Situația s-a remediat abia după două zile, timp în care conducerea CSA Steaua București a încercat să remedieze problema. În acest moment, la club se lucrează de zor pentru a rezolva toate aceste solicitări în termenul legal de 30 de zile, așa cum prevede legea.

CSA Steaua București face față cu greu în încercarea de a răspunde la toate aceste solicitări

Din informațiile FANATIK timpii de așteptare au crescut foarte mult, iar echipa de comunicare și ceilalți oameni însărcinați să răspunde la diverse solicitări încearcă din răspunderi să facă față volumului uriaș.

CSA Steaua, asaltată de solicitări din partea fanilor și organizațiilor de suporteri

Jurnaliștii sunt de asemenea afectați de aceste probleme logistice și sunt de asemenea nevoiți să stea la „coadă” pentru a primi răspuns la diverse solicitări de presă.

Suporterii și-au pierdut definitiv răbdarea și cer demisii în masă. Protest la sediul CSA, MApN și la stadionul Ghencea

Suporterii de la Peluza Sud Steaua și Asociația Steliștilor 1947 și-au pierdut răbdarea și au protestat la sediul clubului: „Competența vă (con)strânge. Pălăria e prea mare, / Demisia în masă! Conducere fără onoare”, a fost mesajul afișat în fața sediului clubului.

Fanii au închiriat până și un panou publicitar din fața sediului Ministerului Apărării: „Cei care nu au trădat. Vrem Steaua în A! . Steaua București este cea mai titrată echipă de fotbal din România cu 21 de titluri și 20 de cupe ale României, 4 Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei”. 

Proteste au fost și în fața stadionului Ghencea la meciul câștigat cu 2-1 în fața Concordiei Chiajna și disputat cu porțile închise: „Absolvent de Bioterra, Secretar de Stat / Dovada unui sistem eșuat”, „FCSB e PSD”, „Oricât de mult ați încerca / Steaua nu va dispărea”, „N-ai cum să crezi că se aplică legea într-un stat democrat / Când partidele vin pe rând să ceară pomană la palat”, au fost câteva dintre bannere.

200 + solicitări au venit pe adresa de e-mail a CSA Steaua București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *