Sute de nume din dosarul agresorului sexual Jeffrey Epstein vor fi dezvăluite. Ce persoane importante se află pe listă

Sute de nume din dosarul agresorului sexual Jeffrey Epstein vor fi dezvăluite. Ce persoane importante se află pe listă

Fostul președinte al SUA Bill Clinton și prințul Andrew se află pe lista persoanelor care au avut legături cu Epstein, scriu BBC și The Guardian, lucruri parțial cunoscute de public. Nume noi ar putea ieși însă la iveală.

Aproape 200 de nume ce ar putea avea legături cu rețeaua de trafic sexual condusă de Jeffrey Epstein și de asociata sa, Ghislaine Maxwell, ar putea fi dezvăluite în scurt timp de un judecător din New York. Lista va confirma identitatea a zeci de asociați sau prieteni ai lui Epstein, persoane care până acum au rămas anonime în documentele judiciare.

Epstein, un om de afaceri cunoscut pentru relațiile sale de prietenie cu persoane influente, a murit în închisoare în 2019, în timp ce își aștepta procesul de trafic sexual. El era acuzat că a condus o „vastă rețea” în care trafica fete minore pentru sex.

Anchetatorii au stabilit că Epstein s-a sinucis.

Lista așteptată acum cu nerăbdare a fost compilată în cadrul unui proces de defăimare intentat în 2015 împotriva lui Maxwell, fiica unui magnat britanic al presei, de către Virginia Giuffre, una dintre victimele rețelei de trafic sexual, scrie BBC.

Maxwell execută în prezent o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru infracțiunile pe care le-a comis împreună cu Epstein.

Procesul s-a încheiat cu o înțelegere în afara instanței, iar numele vehiculate au rămas anonime, însă luna trecută, un judecător din New York a decis că acestea pot fi acum dezvăluite.

Dezvăluirile se anunță a fi cel puțin răsunătoare. Asta în condițiile în care Epstein a fost prieten sau asociat cu personalități de marcă din lumea politică, a afacerilor și a regalității.

Perspectiva unor eventuale acuzații penale formulate împotriva celor de pe lista care urmează a fi dezvăluită este însă improbabilă, scrie The Guardian. După condamnarea lui Maxwell, procurorii federali au precizat că și-au încheiat munca.

Bill Clinton, probabil cel mai important om de pe listă

Cu toate acestea, desecretizarea va pune multe personalități într-o situație cel puțin jenantă.

Mulți dintre cei de pe listă sunt deja cunoscuți public ca asociați, angajați ai lui Epstein și Maxwell sau persoane care au zburat cu avioanele acestuia.

În atenția publicului vor fi însă, potrivit informațiilor, un fost președinte al SUA, actori cunoscuți, academicieni și, nu în ultimul rând, prințul Andrew al Marii Britanii.

O acțiune a lui Giuffre împotriva prințului Andrew pentru „agresiune sexuală și provocarea intenționată de suferință emoțională“ a fost soluționată pe cale amiabilă, fără admiterea răspunderii, pentru suma de 12 milioane de dolari.

Nu a fost singura acuzație cu care s-a confruntat Andrew.

Fostul președinte american Bill Clinton este cel identificat de presa americană drept „Doe 36” și este menționat în peste 50 de dosare redactate, potrivit documentelor judiciare. Giuffre nu l-a acuzat pe Clinton de vreo neregulă, dar susține că s-a întâlnit cu acesta pe insula lui Epstein – pe care fostul președinte a declarat că nu a vizitat-o niciodată.

Jurnalele de zbor personale păstrate de unul dintre piloții lui Epstein au arătat că Clinton a zburat mult cu avionul lui Epstein, inclusiv în călătorii la Paris, Bangkok și Brunei în anii de după ce a părăsit funcția în 2001.

Potrivit ABC News, avocații lui Giuffre i-au contactat pe reprezentanții legali ai lui Clinton în legătură cu o depoziție, dar aceștia au răspuns că mărturia sa nu ar fi de ajutor. Avocații lui Maxwell au respins, de asemenea, ideea, numind-o o „stratagemă transparentă a lui Giuffre de a crește expunerea mediatică pentru poveștile sale senzaționale, prin intermediul unor depoziții secundare”.

Numele lui Clinton a apărut în mod repetat în legătură cu Epstein, inclusiv într-un articol din 2002 al revistei New York Magazine, în care fostul președinte a declarat, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că Epstein a fost „atât un finanțist de mare succes, cât și un filantrop implicat, cu un simț ascuțit al piețelor globale și o cunoaștere aprofundată a științei secolului XXI”.

Clinton a spus între timp că a întrerupt legăturile cu Epstein în 2005, după ce acesta a fost acuzat că aducea fete minore în casa sa din Palm Beach pentru masaje sexuale. O anchetă federală a fost abandonată, iar Epstein a pledat vinovat la o serie de acuzații, primind o sentință ușoară (și controversată) și fiind obligat să se înregistreze ca agresor sexual.

După ce Epstein a fost arestat din nou în 2019, în legătură cu rețeaua de trafic sexual, Clinton a dat din nou o declarație, afirmând că nu a vorbit cu Epstein „de mai bine de un deceniu” și că „nu a fost niciodată pe insula Little St James, la ferma lui Epstein din New Mexico sau la reședința sa din Florida” și că „nu știe nimic” despre infracțiunile lui Epstein.

Rețeaua lui Epstein

Mare parte din atenție se concentrează acum pe comportamentul finanțistului după ce a fost eliberat din detenție în Florida și s-a întors la New York pentru a-și reconstrui reputația.

Jurnalele lui Epstein, care au ajuns în acest an la Wall Street Journal, au dezvăluit cum anume a continuat omul de afaceri să își construiască rețeaua de influență.

Printre numele care au apărut în aceste jurnale se numără directorul CIA, William Burns, și Kathryn Ruemmler, consilieră la Casa Albă în timpul lui Barack Obama, alături de figuri mai puțin importante, printre care profesorul și activistul de stânga Noam Chomsky, miliardarul Reid Hoffman și Lawrence Summers, fost președinte al Harvard și director al Consiliului Economic Național în timpul lui Obama.

Pe listă s-au mai aflat Woody Allen, Bill Gates, Thorbjørn Jagland, fost prim-ministru norvegian, fostul prim-ministru israelian Ehud Barak și fostul președinte al Barclays, Jes Staley.

O cunoștință a lui Maxwell și Epstein a declarat anul trecut pentru The Guardian că modelele de comportament ale lui Epstein nu erau semnificativ diferite înainte și după condamnare.

„Nu era un om schimbat”, a spus aceasta. „Dar trebuie să înțelegeți că, în mintea lui, credea că nu a făcut nimic rău și că avea dreptul să se comporte oricum dorea dacă avea banii necesari pentru a reuși”, a spus omul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *