Tânăr de 20 de ani, inculpat pentru tentativă de omor, după ce a atacat cu toporul un băiat de 18 ani, într-o benzinărie din Bucureşti

Tânăr de 20 de ani, inculpat pentru tentativă de omor, după ce a atacat cu toporul un băiat de 18 ani, într-o benzinărie din Bucureşti

„În data de 03.03.2024, la ora 21:24, aflându-se în interiorul unui restaurant din incinta unei staţii de alimentare cu carburant din sectorul 5 Bucureşti, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, inculpatul, care se înarmase cu un topor, a încercat să îl lovească pe unul dintre angajaţii restaurantului cu toporul în zona capului.

Victima, un bărbat în vârstă de 18 ani, a reuşit să se ferească în ultimul moment, astfel că inculpatul nu a reuşit să o lovească, a nimerit blatul tejghelei şi a scăpat toporul din mână. Inculpatul s-a reînarmat cu toporul şi a alergat după persoana vătămată, fără a reuşi să o prindă, întrucât aceasta se refugiase în spatele unei uşi, după care a părăsit restaurantul”, informează, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Incidentele violente au avut loc în prezenţa mai multor clienţi aflaţi în interiorul staţiei de alimentare cu combustibil.

Bărbatul care a atacata cu toporul a fost depistat vineri şi reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *