Tânăr pus să măture cojile de seminţe pe care le aruncase într-un parc din Târgu Ocna. Poliţia: A fost ajutat să regăsească simţul civic

Tânăr pus să măture cojile de seminţe pe care le aruncase într-un parc din Târgu Ocna. Poliţia: A fost ajutat să regăsească simţul civic

Trei tineri au fost prinşi de poliţiştii din Bacău consumând alcool şi mâncând seminţe într-un parc din staţiunea Târgu Ocna. Aceştia au fost amendaţi, iar patrula de poliţie i-a cerut unuia dintre ei să măture cojile de seminţe pe care le aruncase în spaţiul public, precizând că i-au “ajutat” să îşi „regăsească simţul civic”, informează News.ro.

Cei trei tineri, doi în vârstă de 22, al treilea de 23 de ani, şi-au petrecut seara bând şi mâncând seminţe într-un parc din staţiunea Târgu Ocna.

În jurul orei 01.30, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Staţiunii Târgu- Ocna, aflată în trecere prin parcul Trandafirilor, i-a observat pe cei trei, dar şi mizeria pe care aceştia o făcuseră în jurul băncii pe care se odihneau.

“Cei trei au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 600 de lei. Totodată, la solicitarea poliţiştilor, unul dintre tineri a măturat cojile de la seminţele pe care le aruncaseră pe trotuar”, informează, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. Potrivit sursei citate, poliţiştii i-au ajutat pe cei trei tineri „să regăsească simţul civic”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *