Târg de Mărțișor la Sala Dalles din Capitală. Obiceiuri de 1 Martie în diferite zone ale țării

Târg de Mărțișor la Sala Dalles din Capitală. Obiceiuri de 1 Martie în diferite zone ale țării

Târgul handmade de Mărtișor de la Sala Dalles și-a deschis porțile. Sute de modele de Mărțișoare cu prețuri pornind de la doi lei pot fi achiziționate și oferite doamnelor și domnișoarelor. Libertatea a vizitat evenimentul din centrul Bucureștiului

Mai sunt câteva zile până vine oficial primăvara, iar românii vor sărbători și Mărțișorul. Este oferit în fiecare an pe data de 1 martie, zi în care se respectă o serie de tradiții pentru a avea parte un an îmbelșugat.

Intrarea este gratuită, programul este de la ora 10.00 la ora 20.00

Sâmbătă, la Sala Dalles din București, s-a deschis primul târg dedicat Mărțișorului, care va primi vizitatori până pe 1 martie.

La Sala Dalles sunt zeci de comercianți care vând mărțișoare

Programul este între orele 10.00 și 20.00, iar intrarea este liberă. La standuri se găsesc sute de modele la prețuri pentru toate buzunarele. Cele mai ieftine mărțișoare pleacă de la doi lei și pot ajunge până la 80 de lei.

În funcție de materialul din care au fost confecționate, de complexitatea lucrării – dacă vorbim de mărțișoarele confecționate manual – sau de valoarea acestora, dacă sunt pietre sau diamante prețioase.

Mărțișoare pentru toate buzunarele

Mărțișoarele cele mai ieftine costă doi lei

Organizatorii evenimentului de la Sala Dalles anunță că cei care vor veni la expoziție vor găsi „mărțișoare de tot felul, bijuterii inedite, migălos meșteșugite din cele mai diverse materiale, articole vestimentare și accesorii unicat, aranjamente florale deosebite, toate acestea și multe altele sunt cadoul perfect pentru cei dragi”.

Mărțișoarele făcute manual în formă de floricică sunt la 20 de lei, pisicuțele și albinuțele din material textil sunt la același preț, iar păpușelele din pănuș de porumb și cu scoici marine sunt la 15-25 de lei.

Păpușelele din pănuș de porumb și cu scoici marine

Brățările cu șnur roșu și o pietricică sunt 5 lei, iar pentru prima dată au apărut mărțișoare din material biodegradabil, confecționate la imprimante 3D și costă de la 5 până la 25 de lei.

Cât timp se poartă mărțișorul

Doamnele și domnișoarele primesc mărțișoare de la bărbați pe 1 Martie și le poartă timp de două săptămâni sau pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Împreună cu mărțișorul se oferă și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă floare este ghiocelul.

După ce nu se mai poartă, mărțișorul se pune într-un pom roditor înflorit. Potrivit legendei, se pune și o dorință atunci când agăți mărțișorul de ramurile pomului, iar aceasta se va îndeplini.

Obiceiuri de 1 martie în diferite zone ale țării

Tradiția de mărțișor în Moldova spune că pe 1 martie fetele sunt cele care dăruiesc mărțișoare bărbaților, iar aceștia le oferă femeilor mărțișoare pe 8 martie.
În Dobrogea, mărțișorul se poartă până la venirea berzelor, apoi este aruncat spre cer, pentru ca norocul să fie mare și înaripat.
În localități transilvănene, mărțișorul este purtat în primele două săptămâni ale lunii martie, după care acesta este atârnat de uși ori ferestre sau de coarnele animalelor domestice, deoarece se spune că astfel se pot speria duhurile rele.
În Banat, fetele se spală cu zăpadă în ziua de 1 Martie, pentru a fi iubite mereu.
În Bucovina există obiceiul ca de 1 Martie, părinții să lege copiilor și o monedă de argint ori aur de gât sau de mână. Moneda se leagă cu șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie ori albă și se numește „mărțișor”, „mărțiguș” sau „marț”. Acest obicei este urmat pentru a le purta noroc copiilor și pentru a fi curați și sănătoși precum argintul la venirea primăverii.
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *