Țările UE au comandat doar 60.000 de noi obuze pentru Ucraina. Ținta promisă, de 1 milion de bucăți din aceste muniții vitale, pare de neatins

Țările UE au comandat doar 60.000 de noi obuze pentru Ucraina. Ținta promisă, de 1 milion de bucăți din aceste muniții vitale, pare de neatins

Statele membre ale Uniunii Europene au plasat comenzi doar pentru aproximativ 60.000 de noi obuze din programul adoptat în luna martie ce are ca scop livrarea unui milion de obuze către Ucraina în decurs de un an, scrie miercuri, 6 decembrie, agenția Reuters, citând surse din cadrul Agenţiei Europene de Apărare (AEA), potrivit Agerpres.

Programul din martie este axat în special pe furnizarea de obuze de calibrul 155 mm – vitale în războiul în care atât artileria ucraineană, cât şi cea rusă consumă zilnic mii de obuze.

Obuzele de 155 mm ar trebui să fie obţinute printr-o schemă ce combină livrările din stocurile existente ale statelor UE, sporirea producţiei industriilor de apărare ale acestora şi achiziţiile din alte surse.

Dar, potrivit datelor UE, au fost până în prezent obţinute circa 480.000 de obuze, cu patru luni înainte de termenul până la care ar trebui livrată Ucrainei întreaga cantitate promisă, de un milion de obuze.

Agenţia Europeană de Apărare a transmis în septembrie că şapte state membre ale UE, printre care se numără Lituania, Danemarca şi Luxemburg, au plasat noi comenzi în cadrul programului european convenit în martie.

AEA nu a precizat volumul acestor comenzi, dar surse din interior au declarat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că este vorba în total despre circa 60.000 de noi obuze.

De altfel, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a admis luna trecută că ţinta de un milion de obuze furnizate Ucrainei până în martie anul viitor nu va putea fi atinsă.

Oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai sectorului de apărare au explicaţii diferite asupra nerealizării acestei ţinte.

Astfel, în timp ce unii cred că multe guverne ale statelor UE nu au acţionat conform propriilor promisiuni de sprijin pentru Ucraina şi nu au făcut suficiente eforturi în acest sens, alţii consideră că pur şi simplu industria militară europeană nu are capacitatea tehnică de a produce cantitatea de muniţii cerută de politicieni.

Șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a estimat în noiembrie că este vorba mai degrabă de probleme tehnice decât de natură politică.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *