Tavan prăbușit la un supermarket dintr-un mall din București. O femeie a fost rănită

Tavan prăbușit la un supermarket dintr-un mall din București. O femeie a fost rănită

Conform reprezentanților ISU, în momentul prăbușirii în acel perimetru se aflau aproximativ 10 oameni, dintre care mai mulți angajați, însă a existat o singură victimă: o femeie în vârstă de 70 de ani care a fost lovită la cap.

Tavan prăbușit la un supermarket dintr-un mall din București

Din fericire, transmit salvatorii, femeia a suferit traumatisme minore, însă a fost transportată oricum la spital. ”Pe strada Liviu Rebreanu, la un supermarket, s-a desprins o bucată de tavan, aproximativ 2 mp, care a căzut peste o persoană.

Victima (femeie 70 ani) a fost preluată de un echipaj medical, în stare de conștiență, ulterior fiind transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore. Celelalte 10 persoane au ieșit din interior fără probleme, iar magazinul a fost închis.

Am intervenit cu 2 autospeciale de stingere, respectiv 1 echipaj medical în sprijin”, au declarat reprezentanții ISU. Momentan nu se cunosc motivele exacte pentru care tavanul s-a desprins și a căzut peste oameni, însă anchetatorii vor să afle asta cât mai rapid.

Tavanul unei școli s-a prăbușit peste elevi în Sibiu

Un incident similar avea loc în Sibiu în urmă cu aproape două luni, atunci când tavanul unei clase se prăbușea peste mai mulți elevi. Toți cei patru tineri au ajuns atunci la spital, cu râni în zona mâinilor sau la cap. “N-a căzut dintr-o dată, ca să se întâmple o nenorocire”, s-a scuzat directorul școlii respective.

De altfel, la câteva zile de la incident același director și o profesoară dădeau vina pe porumbei și pe geamurile deschise, care ar fi creat curent și ar fi dus la prăbușirea tavanului. Cert e că autoritățile au tratat cazul cu maximă seriozitate și au trimis la fața locului o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și două echipaje SMURD.

Numărul victimelor putea fi mai ridicat dacă acest tavan s-ar fi prăbușit în timpul orelor de curs, însă anchetatorii au stabilit că incidentul s-a produs în timpul pauzei. “Echipajele medicale i-au evaluat, elevii au vârste cuprinse între 11 și 15, două fete și doi băieți, sunt conștienți și acuză dureri la membrele superioare și dureri cervicale. Aceștia vor fi transportați la CPU a Spitalului de Pediatrie din Sibiu”, au mai transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Directorul școlii din Alămor, județul Sibiu, a oferit atunci mai multe detalii. ”Tavanul de rigips a căzut într-o sală de clasă unde se învăța simultan: erau elevi de-a V-a și de-a VIII-a. În total erau 13 elevi.

Incidentul s-a petrecut în pauză, când patru dintre elevi au intrat din nou în clasă. Geamurile erau deschise să se aerisească și din cauza curentului creat, la deschiderea bruscă a ușii, tavanul s-a desprins”, a precizat Gheorghe Banciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *