Tenorul Ştefan von Korch vă invită să descoperiţi poveşti de iubire din opere şi operete, pe 3 februarie la Sala Dalles în concertul Chanson D’Amour

Tenorul Ştefan von Korch vă invită să descoperiţi poveşti de iubire din opere şi operete, pe 3 februarie la Sala Dalles în concertul Chanson D’Amour

Dacă doriţi să începeţi luna iubirii în acorduri romantice, tenorul Ştefan von Korch vă invită sâmbătă 3 februarie la Sala Dalles, la concertul Chansons D’Amour ce va aduce la rampă secvenţe de mare intensitate sentimentală din opera şi operete îndrăgite. Bine cunoscutul duet din Romeo şi Juelieta, sau celebra “Te voi răpi la noapte” din din opereta Marco Polo vor fi face parte din programul unei seri pline de pasiune și emoție. Concertul va fi o călătorie sonoră prin capodoperele muzicale care au capturat inimile iubitorilor de operă și muzică clasică de-a lungul timpului.

Tenorul Ștefan von Korch dezvăluie: “vom aduce în lumină sentimente și poveşti de iubire din lirica mondială, prin abordarea  unui repertoriu ce includ arii îndelung aplaudate și duete pline de trăiri puternice. Vă invit, alături de colega mea, soprana  Cristina Maria Oltean, să începeţi luna februarie la acest concert ce va fi o experiență muzicală deosebită”.

Cu o carieră în ascensiune, pe plan intern şi internaţională, Stefan von Korch este aclamat pentru acutele remarcabile, ce îi permit inclusiv abordarea rolului Arturo Talbot, din opera “I Puritani” de Vicenzo Bellini, cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină.

La  nivel naţional, tenorul Ştefan von Korch a performat recent la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban, rol în care a fost aplaudat şi în capitală, în cadrul Bucharest Opera Festival 2023. Iar pe 14 februarie va fi invitat în rolul Camille de Rossillon, în montarea Văduvei vesele de la Opera Română din Timişoara, semnata de Mario de Carlo.

În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

La rândul său, soprana Cristina Maria Oltean a stârnit ovații în cea mai recentă stagiune a Operei Naționale București în Violettei Valery din La Traviata, iar numele său se leagă de multe alte roluri din lucrări celebre: Gilda din “Rigoletto”, Lucia din “Lucia di Lammermoor”, Donna Anna din “Don Giovanni”, Susanna din “Nunta lui Figaro”, Musetta din “La Bohème”, Adina din “Elixirul dragostei.”

În anotimpul iubirii cei doi îşi dau întâlnire pe scena Sălii Dalles pentru a dărui publicului cele mai cunoscute duete de dragoste din lirica mondială. Biletele pentru evenimentul programat pe 3 februarie se găsesc pe Eventim.ro. Spectacolul ajunge şi la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi pe 18 februarie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *