The New York Times publică o notă în care recunoaște că articolul său despre explozia de la spitalul din Gaza s-a bazat prea mult pe afirmațiile Hamas

The New York Times publică o notă în care recunoaște că articolul său despre explozia de la spitalul din Gaza s-a bazat prea mult pe afirmațiile Hamas

Prestigioasa publicație americană The New York Times (NYT) a revenit luni, 23 octombrie, asupra relatării sale inițiale despre explozia de săptămâna trecută de la spitalul din Fâșia Gaza, care a ucis sute de palestinieni, afirmând, într-o notă a editorilor, că ziarul “s-a bazat prea mult pe afirmațiile” făcute de gruparea militantă islamistă Hamas, scrie Politico.

La scurt timp după ce o explozie uriașă a zguduit marțea trecută Spitalul al-Ahli din Gaza, au început acuzațiile cu privire la sursa acestei deflagrații.

Hamas, care se luptă cu Israelul după atacul surpriză din 7 octombrie efectuat pe teritoriul israelian, a calificat explozia drept un “masacru oribil” și a dat vina pe guvernul israelian. Israelul, însă, a dat vina pe Jihadul Islamic, un grup mai mic și mai radical care colaborează adesea cu Hamas.

Mai multe publicații internaționale de prim rang, inclusiv NYT, Reuters și The Associated Press, s-au confruntat cu critici pentru că au publicat în mod principal punctul de vedere al Hamas în articolele lor și pe rețelele de socializare.

“Relatările inițiale ale The Times au atribuit revendicarea vinovăției Israelului oficialilor palestinieni și au precizat că armata israeliană a transmis că investighează explozia”, scrie în nota editorilor de la NYT publicată luni.

Primele relatări “s-au bazat prea mult pe afirmațiile Hamas și nu au precizat că aceste afirmații nu au putut fi verificate imediat”, mai scrie în notă.

Relatarea ziarului a avut un impact clar, potrivit notei: “Articolul a lăsat cititorilor o impresie incorectă cu privire la ceea ce se știa și cât de credibilă era relatarea”.

Încă nu este clar cum anume s-a produs explozia de la spitalul din Gaza, dar informațiile ulterioare par să indice faptul că nu Israelul a fost de vină.

O analiză a The Associated Press a constatat că o rachetă lansată din interiorul teritoriului palestinian, care s-a rupt în timp ce se afla în aer, a căzut probabil pe spital, provocând catastrofa. Invocând informațiile care i-au fost furnizate de serviciile secrete americane și de către Pentagon, președintele Joe Biden i-a spus miercuri premierului israelian Benjamin Netanyahu că se pare că “cealaltă echipă a făcut-o”.

“În timp ce continuăm să colectăm informații, evaluarea noastră actuală, bazată pe analiza imaginilor aeriene, a interceptărilor și a informațiilor din surse deschise, este că Israelul nu este responsabil pentru explozia de ieri de la spitalul din Gaza”, a transmis pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate, Adrienne Watson, după declarația lui Biden.

NYT nu și-a cerut scuze pentru articolul inițial, dar precizează că editorii ar fi trebuit să fie mai atenți la modul în care a fost prezentată explozia.

“Având în vedere natura sensibilă a știrii în timpul unui conflict care se extinde și promovarea proeminentă pe care a primit-o, editorii The New York Times ar fi trebuit să fie mai atenți cu prezentarea inițială și să fie mai expliciți cu privire la informațiile care puteau fi verificate”, mai scrie în nota publicată luni de NYT.

O analiză a The Wall Street Journal a susținut versiunea Israelului, la fel ca și evaluarea CNN, notează The Times of Israel.

Armata israeliană a prezentat o conversație interceptată între oficiali Hamas care spuneau că explozia a fost cauzată de un proiectil al Jihadului Islamic palestinian care a căzut în interiorul Gaza, și a furnizat imagini care arată că în parcarea în care a avut loc explozia nu s-a format un crater și că clădirile din apropiere nu au suferit daune structurale – ceea ce s-ar fi întâmplat în mod normal în urma unui bombardament al armatei israeliene.

Comunitatea agențiilor de informații din SUA consideră că 100-300 de persoane au fost ucise la spitalul Al-Ahli, în timp ce un oficial european a estimat că numărul victimelor este de 50 sau mai puțin.

Autoritățile sanitare din Gaza, controlate de Hamas, au stabilit rapid un număr de 500 de morți, cifră care a fost difuzată pe scară largă în întreaga lume, în ciuda faptului că bilanțul nu a putut fi verificat în mod independent.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT: „436 de oameni uciși, în ultimele 24 de ore”, anunță Fâșia Gaza, în timp ce Israel spune că a lovit 320 de ținte teroriste

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *