Tiraspolul amenință cu un „război mondial” dacă Republica Moldova va încerca să reintegreze Transnistria: „Jonglează cu torțe într-un depozit plin cu praf de pușcă”

Tiraspolul amenință cu un „război mondial” dacă Republica Moldova va încerca să reintegreze Transnistria: „Jonglează cu torțe într-un depozit plin cu praf de pușcă”

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a transmis miercuri că escaladarea situației în Transnistria este calea spre un război, probabil spre un război mondial, într-o reacţie la primul Forum pentru Reintegrare, organizat joi la Chișinău, informează Deschide.md.

Vadim Krasnoselski susţine că autoritățile de la Chişinău își doresc astfel să legalizeze „presiunile sale asupra Transnistriei, precum și șantajul economic și politic”.

„Cei care vor participa la acest forum jonglează cu torțe într-un depozit plin cu praf de pușcă. Este un lucru periculos. Mai devreme sau mai târziu, ar putea exploda. Ar putea să scape torța și să dea foc întregii lumi. Am spus întotdeauna: nu vă atingeți de Transnistria. Escaladarea situației în Transnistria este calea spre un război, probabil spre un război mondial” a declarat Krasnoselski.

Joi, 11 aprilie, la Chișinău va avea loc Forumul pentru Reintegrare, organizat de către Institutul pentru Politici și Reforme Europene, Fundația Friedrich Ebert Stiftung Moldova și Biroul Politici de Reintegrare, în parteneriat cu Expert-Grup și Asociația Promo-LEX.

La eveniment vor participa viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, reprezentantul special al UE pentru procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, ambasadorul SUA în R. Moldova, Kent D. Logsdon, și ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rohovei.

Discuțiile se vor axa inclusiv pe subiectul schimbării mediului de securitate în regiunea transnistreană după 24 februarie 2022, când Rusia a pornit invazia pe scară largă a Ucrainei, și pe rolul pe care ar putea să-l să aibă UE, SUA, OSCE și Ucraina în procesul de reintegrare, transmite Zonadesecuritate.MD.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *