Tomac acuză că „se pregătește cea mai mare fraudă electorală din ultimii 30 de ani”: „După 2 ani de hărțuire la adresa PMP, cu primari șantajați și 92 de procese inițiate de membri PNL împotriva PMP, vine și această lovitură”

Tomac acuză că „se pregătește cea mai mare fraudă electorală din ultimii 30 de ani”: „După 2 ani de hărțuire la adresa PMP, cu primari șantajați și 92 de procese inițiate de membri PNL împotriva PMP, vine și această lovitură”

Liderul PMP Eugen Tomac acuză Guvernul PSD-PNL că se pregătește să lase PMP fără delegați în secțiile de vot la alegerile europarlamentare, deși e un partid deja cu reprezentare în Parlamentul European. Tomac însuși e eurodeputat. „Se pregătește cea mai mare fraudă electorală din ultimii 30 de ani”, a avertizat el.
Președintele PMP a mai susținut că va sesiza toate instituțiile internaționale cu privire la acest „abuz fără precedent”.

 

Tomac: Guvernul PSD-PNL vrea să scoată PMP din secțiile de vot

 

„ALERTĂ!!!!!

Se pregătește o mare fraudă electorală!

Guvernul vrea să scoată din secțiile de vot la alegerile europarlamentare din 9 iunie chiar un partid cu reprezentare în Parlamentul European.

Se pregătește cea mai mare fraudă electorală din ultimii 30 de ani!!!

A scoate din secțiile de vot un partid european este un atac fără precedent la adresa democrației. Asemenea lovituri la adresa opoziției sunt întâlnite doar în regimurile Lukașenco și Putin.

Vom sesiza toate instituțiile internaționale cu privire la acest abuz fără precedent!

După doi ani de hărțuire și atac fără precedent la adresa PMP, cu primari șantajați și racolați, cu subvenția tăiată, cu peste 92 de procese inițiate de membri ai PNL împotriva PMP, acum vine și această lovitură cu scopul de a scoate din viața politică un partid de dreapta nealiniat la remorca PSD”, a scris liderul PMP, Eugen Tomac, pe Facebook.

 

Drulă: Democrație a la PCR = Partidul Comasat Român PSD-PNL

 

O reacție a avut și Cătălin Drulă, președintele USR: „Cu această modificarea, în secțiile de vot, rămâne să apere voturile voastre doar reprezentantul USR. (…) Atenție! Această modificare este făcută azi, în ultimul moment, chiar față de textul OUG pus în transparență acum câteva zile. Seara ca hoții. Democrație a la PCR = Partidul Comasat Român PSD-PNL. Nu uitați. Puterea e la voi, la vot, oricâte măgării fac ei. Veniți în 9 iunie și puneți cu sete ștampila pe USR și Dreapta Unită pe toate buletinele. Vorbiți și cu prietenii, părinții, colegii de muncă, vecinii. Suntem mult mai mulți decât vor ei să credem. De-asta le e frică”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *