„Toți pentru unul, unul pentru toți”, afirmă Donald Tusk, într-un mesaj adresat SUA de la Paris, pe fondul îngrijorărilor create de Trump

„Toți pentru unul, unul pentru toți”, afirmă Donald Tusk, într-un mesaj adresat SUA de la Paris, pe fondul îngrijorărilor create de Trump

Nu există nicio alternativă la parteneriatul dintre Europa, NATO și Statele Unite pentru a face față riscurilor de securitate tot mai mari, a declarat luni, 12 februarie, premierul polonez Donald Tusk, în condițiile în care cresc temerile privind o dezangajare a Washingtonului față de politica sa de securitate internațională pe care a urmat-o până acum, informează Reuters.

Tusk a sosit la Paris în cadrul unui miniturneu în cadrul căruia ulterior va ajunge la Berlin, în căutarea unor legături mai strânse cu cele mai mari două puteri ale Europei, în timp ce războiul din Ucraina intră în al treilea an, iar capitalele europene analizează posibilitatea ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă.

Trump a stârnit indignarea partenerilor occidentali la sfârșitul săptămânii trecute după ce a sugerat că Statele Unite ar putea să nu-i protejeze pe aliații din NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare în fața unei potențiale invazii ruse.

„Nu există alternativă la UE, NATO, cooperarea transatlantică. Europa trebuie să devină un continent sigur, iar acest lucru înseamnă că Uniunea Europeană, Franța și Polonia trebuie să devină puternice și pregătite să își apere propriile granițe, să îi protejeze și să îi sprijine pe aliații și prietenii noștri din afara Uniunii”, a declarat Tusk, într-o conferință comună cu președintele francez Emmanuel Macron.

„Probabil că aici, la Paris, cuvintele din «Cei trei muschetari» de Alexandre Dumas rezonează cel mai clar: «Toți pentru unul și unul pentru toți»”, a spus el, referindu-se la celebrul roman.

Varșovia, Parisul și Berlinul consideră că unitatea UE în materie de apărare și o intensificare a sprijinului celor 27 de state membre pentru Ucraina sunt cruciale, într-un moment în care sprijinul SUA pentru Kiev se clatină pe fondul luptelor politice interne de la Washington.

„Europa trebuie să se adune… Este vorba de a răspunde la o întrebare despre ce se va întâmpla dacă Trump va câștiga. Noi nu avem timp. Trebuie să avem o capacitate mai mare a industriei de apărare”, a declarat o sursă guvernamentală poloneză.

Sursa a adăugat că Europa are nevoie urgentă de o producție comună de muniție și că Polonia nu mai blochează „autonomia strategică” – ceea ce face ca Europa să fie mai puțin dependentă de alții.

Schimbarea a fost observată și în alte părți ale Europei.

„Acum, pentru prima dată, un guvern polonez spune că întărirea zonei capacităților europene de securitate și apărare nu este în contradicție cu un NATO puternic”, a declarat Dietmar Nietan, un oficial german însărcinat cu cooperarea cu Polonia.

Relațiile dintre Polonia și Germania au fost tensionate în cei opt ani de guvernare naționalistă la Varșovia. În campania pentru alegerile poloneze din octombrie, partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la putere din 2015 până în 2023, a indicat Berlinul drept personajul negativ în toate domeniile, de la migrație la energie.

Cu toate acestea, analiștii spun că revenirea fostului președinte al Consiliului European, Donald Tusk, în funcția de prim-ministru facilitează revigorarea platformei de cooperare politică „Triunghiul de la Weimar”, dintre Germania, Franța și Polonia, creată în 1991.

„Este o bucurie să vă avem înapoi și să avem, prin guvernul dumneavoastră, parteneri în care putem avea încredere, care sunt proeuropeni și care au o viziune clară asupra securității europene și a marilor provocări cu care ne confruntăm”, a declarat Macron.

În paralel cu discuțiile lui Tusk cu Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz, miniștrii de externe se vor întâlni luni la Paris.

O sursă diplomatică franceză a declarat că injectarea unei noi energii în proiectul european este necesară într-un an electoral important pentru Europa și Statele Unite.

Sursa franceză a precizat că discuțiile se vor concentra pe probleme de la combaterea dezinformării rusești și sprijinirea Ucrainei până la consolidarea industriei europene de apărare.

„Forța noastră constă în faptul că noi, în Franța, Polonia și Germania, privim Europa noastră din perspective diferite”, a declarat ministrul german de externe, Annalena Baerbock, înainte de sosirea la Paris. „Oamenii din Europa se așteaptă, pe bună dreptate, ca din acest lucru să dezvoltăm impulsuri”, a adăugat șefa diplomației germane.

Citiți și:

Donald Trump spune că „ar încuraja Rusia să facă ce naiba vrea” oricărei țări NATO care nu-și atinge ținta de cheltuieli. „Nu plătiți, nu vă apărăm”
Casa Albă, reacție vehementă după afirmațiile lui Trump despre un atac rusesc asupra unei țări NATO
Istoricul „războiului” dintre Donald Trump și NATO. Reacții din Europa după ce fostul președinte a spus că nu va proteja de un atac al Rusiei țările care nu alocă 2% din PIB pentru apărare. Câte state îndeplinesc criteriul

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *