Toxiinfecţie alimentară la Academia de Poliţie – Toţi studenţii au făcut duminică o nouă vizită medicală

Toxiinfecţie alimentară la Academia de Poliţie – Toţi studenţii au făcut duminică o nouă vizită medicală

„În ultimele 24 de ore, nu s-a mai semnalat nicio altă solicitare de asistenţă medicală sau alte cazuri de îmbolnăviri în rândul studenţilor. Sălile de mese şi blocul alimentar sunt igienizate suplimentar, sub atenta supraveghere a personalului aflat la permanenţa instituţiei, care, împreună cu personalul de deservire din blocul alimentar, asigură şi supraveghează servirea în bune condiţii a mesei zilnice pentru studenţii instituţiei noastre”, au transmis, duminică seară, reprezentanţii Academiei de Poliţie, îjntr-un comunicat de presă.

 ”Astfel, pe tot parcursul zilei de azi se desfăşoară o scurtă vizită medicală a tuturor studenţilor noştri, atât pentru monitorizarea stării de sănătate a acestora cât şi pentru stabilirea altor informaţii necesare anchetei epidemiologice, aflată în desfăşurare. Având în vedere faptul că se apropie începutul unei noi săptămâni, plină de activităţi didactice şi practice, conducerea Academiei de Poliţie a dispus instructorilor superiori de an realizarea unor informări periodice cu privire la modul de respectare a normelor de curaţenie şi igienă în campusul universitar, monitorizând permanent introducerea şi consumul de alimente din afara instituţiei”, a mai transmis instituţia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *