Trafic blocat pe Calea Victoriei din București. O conductă de apă s-a spart și a inundat carosabilul

Trafic blocat pe Calea Victoriei din București. O conductă de apă s-a spart și a inundat carosabilul

Circulația mașinilor a fost blocată luni, 20 noiembrie, pe Calea Victoriei din București, în zona Casa Capșa – Cercul Militar Național, după ce o conductă s-a fisurat lângă Casa Capșa, vis-a-vis de Cercul Militar Național, iar apa a acoperit o porțiune de bulevard. Lucrările vor fi terminate marți dimineață.

„Compania Apa Nova operează astăzi, 20.11.2023, începând cu ora 14:30, o lucrare complexă pentru remedierea unei avarii survenite la o arteră din rețeaua de distribuție a apei potabile din Calea Victoriei, Sector 1, București”, a transmis Apa Nova.

Compania a transmis că, ținând cont de amploarea lucrărilor și pentru a preveni accidentele, traficul va fi restricționat pe banda 1 de circulație, în perimetrul intervenției, iar alimentarea cu apă pe Calea Victoriei nr. 32-58 a fost oprită.

Lucrările vor fi terminate marți dimineață, 21 noiembrie, potrivit Apa Nova.

De asemenea, autobuzele liniei 205 circulă deviat, de la Calea Victoriei/Str. Dem I. Dobrescu, pe Str. Dem. I. Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, „din cauza unei surpări în carosabil, în urma efectuării unei lucrări”, a transmis și STB.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *