Trafic blocat pe DN1, pe ambele sensuri, în urma unui accident cu un mort și trei răniți

Trafic blocat pe DN1, pe ambele sensuri, în urma unui accident cu un mort și trei răniți

Accidentul s-a produs miercuri, pe Valea Prahovei, în afara localității Bușteni. Un șofer de 56 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, izbind violent o altă mașină, condusă de un bărbat de 63 de ani, potrivit News.ro.

Accidentul s-a produs pe DN 1, la kilometrul 126+900 de metri, în afara localităţii Buşteni, iar traficul este blocat pe ambele sensuri.

„Din primele cercetări a reieşit faptul că un bărbat în vârstă 56 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1 pe direcţia Braşov către Ploieşti, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de un bărbat de 63 de ani”, informează Poliţia Prahova.

În urma impactului, şoferul care circula regulamentar a fost scos din maşină în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi resuscitat, fiind declarat decesul.

Alte trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost rănite.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *