Trafic cu certificate de moștenire false. Doi notari și alte 10 persoane, trimise în judecată de DNA

Trafic cu certificate de moștenire false. Doi notari și alte 10 persoane, trimise în judecată de DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Lidia Simona Seceleanu, notar public, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în continuată, şi fals intelectual, în formă continuată, Ştefan-Călin Mocanu, notar public, pentru neglijenţă în serviciu, şi 10 persoane fizice (două dintre acestea fiind cercetate în stare de arest la domiciliu), pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, şantaj, înşelăciune, mărturie mincinoasă, tăinuire, fals intelectual şi uz de fals, săvârşite în formă simplă sau continuată, sub forma autoratului, a instigării şi a complicităţii.

”Prezenta cauză vizează eliberarea nelegală, de către unele cabinete notariale, în perioada 2016-2023, a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, imobile nerevendicate ori care au aparţinut unor persoane fără moştenitori. După obţinerea documentelor respective, imobilele erau vândute la preţul pieţei. Concret, în contextul menţionat mai sus, notarii publici Seceleanu Lidia Simona şi Mocanu Ştefan – Călin, la instigarea şi cu complicitatea unora dintre ceilalţi inculpaţi ar fi eliberat în mod nelegal 11 certificate şi suplimente la certificatele de moştenitor care ar fi fost atestat în fals faptul că beneficiarii acestora ar fi fost singurii moştenitori ai unor bunuri mobile şi imobile”, arată DNA, marţi, într-un comunicat de presă.

Procurorii afirmă că unul dintre aceste demersuri ar fi avut ca urmare reintroducerea nelegală în circuitul civil a două terenuri în suprafaţă totală de 15.000 mp (evaluate la 1.792.500 euro) situate în localitatea Dobroeşti, judeţul Ilfov, în folosul a cinci persoane, printre care şi trei dintre cei 10 inculpaţi trimişi în judecată.

Prejudiciul produs în acest mod Primăriei Municipiului Bucureşti, Primăriei Comunei Dobroeşti şi unei organizaţii religioase se ridică la suma de peste 2.600.000 de euro.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri ce aparţin unui număr de nouă persoane.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

În acest caz, două persoane au fost reţinute, în 28 septembrie, de procurorii DNA, una pentru trafic de influenţă şi şantaj, iar cea de-a doua pentru falsificarea unor documente folosite apoi la încheierea unor acte notariale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *