Tragedie la clubul de canotaj din Orșova. Un băiat de 14 ani a murit după ce s-a electrocutat, în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea

Tragedie la clubul de canotaj din Orșova. Un băiat de 14 ani a murit după ce s-a electrocutat, în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea

Un adolescent de 14 ani din Botoșani a decedat marți după ce s-a electrocutat în camera tehnică a Centrului Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor (CNOPJ) din cadrul Complexului Sportiv Național Orșova.

A murit electrocutat în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea

Conform primelor informații obținute de echipa Antena 3 CNN, tragedia a avut loc în timp ce băiatul se juca de-a v-ați ascunselea. El s-a ascuns în camera tehnică și s-a electrocutat atingând panoul electric. Prietenii săi au început să-l caute după ce au observat că nu mai revenea.

„La data de 11 iunie a.c., ora 17.20, Poliția municipiului Orșova a fost sesizată cu privire la faptul că, la complexul sportiv din municipiu, o persoană s-ar fi electrocutat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii orșoveni care, din primele verificări efectuate, au stabilit că un minor, de 14 ani ani, în timp ce se juca împreună cu alți colegi din cadrul complexului, s-ar fi ascuns în camera tehnică a unității, pe un panou electric, fiind găsit decedat.

Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu”, a transmis poliția din Orșova, potrivit sursei citate.

Un alt adolescent a fost electrocutat în timp ce se juca cu prietenii

Un adolescent de 14 ani din județul Vrancea a suferit arsuri severe pe corp după ce s-a electrocutat în Gara Focșani. Băiatul și un grup de prieteni își aleseseră zona feroviară ca loc de joacă.

Incidentul a avut loc la sfârșitul anului trecut în județul Vrancea. Conform informațiilor locale, un grup de tineri s-a urcat pe un vagon al unui tren de marfă oprit în Gara Focșani.

Din motive necunoscute, unul dintre băieți s-a apropiat prea mult de firele de înaltă tensiune, provocând un arc electric. Într-o clipă, adolescentul de 14 ani a fost aruncat la pământ.

Momentul șocant s-a petrecut în fața celor de pe peron. A fost apelat numărul de urgență 112, iar la fața locului au sosit polițiștii, pompierii și un echipaj medical de la SAJ Vrancea, care l-au preluat pe băiat pentru îngrijiri medicale.

Martorii au relatat pentru Jurnal de Vrancea că băiatul prezenta multiple arsuri și era conștient. ISU Vrancea a oferit detalii suplimentare despre acest incident grav, precizând că băiatul a suferit arsuri de gradul II și III.

A fost transportat de urgență la UPU Focșani pentru tratament specializat. Un alt adolescent, în vârstă de 15 ani, a suferit un atac de panică și a fost preluat de echipajul SMURD care a intervenit la fața locului.

Please follow and like us:
Pin Share