Trei persoane au fost arestate în București pentru trafic de droguri de mare risc

Trei persoane au fost arestate în București pentru trafic de droguri de mare risc

Cele trei persoane au fost arestate preventiv, sâmbătă, 10 februarie, pentru 30 de zile, după ce doi dintre acestea sunt suspectate că au intrat cu o macetă în casa celei de-a treia, de unde au furat droguri, bani şi obiecte vestimentare, relatează News.ro.

Doi dintre dintre suspecți sunt cercetaţi spentru trafic de droguri de mare risc, tâlhărie calificată şi complicitate la această infracţiune, iar cel de al treilea este cercetat pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

„În seara de 8 februarie 2024, în baza unei înţelegeri prealabile, două dintre persoanele cercetate şi o altă persoană (cercetată în lipsă), având asupra lor o armă alba (macetă), ar fi pătruns prin escaladare şi efracţie (spargerea unui geam) într-un apartament situat în municipiul Bucureşti, locuit de cea de-a treia persoană şi, după ce ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă, i-ar fi sustras o cantitate de droguri de mare risc, aproximativ 6.000 de lei, precum şi câteva obiecte vestimentare”, a transmis Poliţia Română.

Polițiștii au descoperit și ridicat în apartamentul celei de-a treia persoane cantităţi de droguri de risc şi mare risc, deţinute de acesta în scopul comercializării.

Este vorba despre ketamină, comprimate care conţin ca substanţă activă alprazolam şi aproximativ 50 de grame de substanţă cristalină, care conţine MDMA.   

Cele trei persoane au fost reţinute, sâmbătă, de procurorii DIICOT – Structura Centrală. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

FOTO: Poliția Română

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *