Tunul de 30 mil € din pandemie, anchetat de DNA  

Rmag Breaking News

DNA a început urmărirea penală in rem în cazul achiziției a 100 de milioane de măști achiziționate în perioda pandemiei și nefolosite. Decizia procurorilor are la bază un denunț formulat de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

Statul român, prin Ministerul Economiei, condus la momentul respectiv de Virgil Popescu, a decis să combată specula de pe piața românească și a venit cu ideea de a achiziționa o cantitate uriașă de măști de protecție anti-Covid – 100.000.000. Pentru asta, a implicat și Compania Națională Romarm SA“, precizează FACIAS într-un comunicat.

Aceeași sursă menționează:

Prețul plătit pentru numărul uriaș de măști a fost de 112.000.000 lei, peste 22 milioane de euro. Problema a apărut însă când statul român a trebuit să valorifice aceste măști, să justifice investiția.

 

Conform datelor obținute de FACIAS, doar 5% din întregul lot de măști a fost de fapt vândut, restul rămânând neutilizat sau fiind donate în final. Gestionarea deficitară a stocului a adus un prejudiciu uriaș statului român, valoarea totală a achiziției și a costurilor de transport și depozitare ridicându-se la aproximativ 30 de milioane de euro.

Și fiul lui Pițurcă, și directorul Romarm scapă de cătușe

FACIAS a sesizat DNA având în vedere neregulile semnificative asociate cu această achiziție, care indică faptul că motivul oficial invocat, acela de a combate specula, nu a fost decât un pretext. Conform ultimei informări primite de către FACIAS de la DNA, dosarul penal constituit urmare a denunțului înregistrat de FACIAS a fost reunit cu dosarul penal nr. 151/P/2020.

 

Miza reală a achiziției de măști

Conform informațiilor din spațiul public, dosarul 151/P/202 l-ar viza pe Directorul Romarm Gabriel Țuțu, cercetat de DNA sub control judiciar în dosarul măștilor neconforme din spitalele MApN. Gabriel Țuțu a fost reținut la sfârșitul lunii ianuarie de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru achiziția de măști neconforme livrate MApN.

 

E din ce în ce mai clar că deși reprezentanții statului au invocat drept motiv combaterea speculei, realitatea este că un procent uriaș de 95% din măști nu au fost niciodată utilizate, miza reală a acestor achiziții fiind îmbogățirea unor funcționari publici și profitul unor companii private.

The post Tunul de 30 mil € din pandemie, anchetat de DNA   appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *