Tupeu fără margini pentru Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor. A depus o nouă solicitare în instanță

Tupeu fără margini pentru Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor. A depus o nouă solicitare în instanță

Tupeu incredibil al patronului de la Ferma Dacilor! După ce i s-a permis să vorbească cu concubina și fiul, ambii martori în dosar, acum, Cornel Dinicu a înaintat o nouă solicitare în instanță. Afaceristul vrea să meargă să își schimbe permisul de conducere, deși el este arestat la domiciliu și nu are nevoie de mașină. 

Solicitarea a fost deja depusă și a primit termen pentru 20 februarie. Cererea a fost repartizată judecătoarei care i-a refuzat în primă instanță modificarea arestului la domiciliu, în care cerea să vorbească cu iubita și fiul sau, dar și să meargă la stomatolog. Aceste ultime două solicitari au fost admise într-un final de judecătorii Tribunalului Prahova. 

Tribunalul Prahova a decis, miercuri, să îi permită patronului complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, să comunice cu fiul său şi cu concubina, hotărârea fiind definitivă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii care au judecat cererea inculpatului de modificare a conţinutului arestului la domiciliu au admis în parte solicitarea formulată de către Dinicu, dispunând înlăturarea obligaţiei stabilite în sarcina lui de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, cu fiul său şi cu concubina.

Fiul şi concubina lui Cornel Dinicu sunt martori în dosarul Ferma Dacilor, iar toţi cei trei au domiciliul la aceeaşi adresă. Printre condiţiile impuse de instanţă lui Dinicu prin măsura arestului la domiciliu se numără şi aceea de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpaţii, cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora şi ai victimelor decedate, cu martorii şi experţii desemnaţi în cauză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *