Turiști prin Hunedoara. Mănăstirea Prislop, un loc îndrăgit

Rmag Breaking News

Turiștii au ajuns în Judeţul Hunedoara și nu puțini. Multe obiective turistice sunt la mare căutate, Mănăstirea Prislop se numără printre ele. Castelul Corvinilor Hunedoara, parcul Giardini din Zoe din localitatea Banpotoc adună curioși.

Vorbim de nu mai puțin de două milion de turişti, anul trecut, potrivit datelor centralizate de  Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara.

Conform unui studiu efectuat de către specialiştii DGAMPT Hunedoara, structură subordonată Consiliului Judeţean, Mănăstirea Prislop a fost vizitată anul trecut de peste 500.000 de oameni, Castelul Corvinilor a avut un flux de 392.00 de turişti, iar grădinile aristocratice din Boholt au fost în atenţia a 100.000 de vizitatori.

„Am considerat că este necesară derularea periodică a unor cercetări de marketing, primare şi secundare, care să fie puse la dispoziţia tuturor celor implicaţi în activitatea de turism. Astfel că, prin Departamentul de Promovare şi Dezvoltare Turism, am reuşit să luăm legătura directă cu majoritatea celor implicaţi în turism, cu administratorii unităţilor de cazare şi cu administratorii obiectivelor turistice, şi astfel am reuşit să alcătuim două baze de date, prima cu numărul de vizitatori, iar cea de-a doua cu numărul de înnoptări în judeţul Hunedoara”, a declarat  pentru Agerpres, directorul general al DGAMPT Hunedoara, Radu Barb.

Clasament al primelor 20 de obiective vizitate de turişti  

Mănăstirea Prislop

Castelul Corvinilor şi Giardini din Zoe

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Băile Daco-Romane Geoagiu Băi

Rezervaţia de Zimbri Slivuţ-Haţeg

cetatea Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Parcul Naţional Retezat

Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului

„Ceea ce este demn de semnalat este faptul că în primele 20 de poziţii ale clasamentului se numără şi investitori privaţi în turism, cum ar Dinosaur World Transylvania sau Arsenal Park Orăştie, ceea ce arată interesul faţă de potenţialul turistic al judeţului.

Acest lucru demonstrează că strategia de dezvoltare a judeţului Hunedoara, pusă la punct de Consiliul Judeţean şi partenerii acestuia oferă acum roadele aşteptate”, a precizat Radu Barb.

Pe de altă parte, anul trecut în unităţile de cazare ale judeţului au fost consemnate 680.000 de înnoptări, cele mai multe în staţiunea Geoagiu Băi, urmate de staţiunea Straja şi de pensiunile din Ţara Haţegului.

„Numărul de înnoptări este foarte important pentru că turistul vine şi achită costurile aferente acestora, dar şi consumă în perioada în care rămâne la o unitate de cazare, ceea ce este un aspect important pentru definirea unei strategii viitoare în domeniu. Cred că anul viitor vom sta cu mult mai bine decât acum”, a arătat directorul general al DGAMPT Hunedoara.

Instituţia va continua să promoveze obiectivele turistice din judeţul Hunedoara, inclusiv prin participarea la târguri de profil sau prin aplicaţii dedicate celor interesaţi de călătorii, acestea fiind disponibile deja în mediul online.

CJ Hunedoara administrează, în prezent, cele 5 cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, cu fosta capitală Sarmizegetusa Regia

Cetatea Ulpia Traiana Sarmizegetusa – fosta capitală a Daciei Romane, prin Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane
Panteonul Moţilor de la Ţebea
Mai multe case memoriale  (pentru fiecare dintre acestea fiind stabilite strategii de promovare)

Mănăstirea Prislop, locul Părintelui Arsenie Boca

Citeste si  Propuși spre canonizare în 2025

 

The post Turiști prin Hunedoara. Mănăstirea Prislop, un loc îndrăgit appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *