Turiștii români care au rezervări în zonele din Rodos afectate de incendii vor fi relocați

Turiștii români care au rezervări în zonele din Rodos afectate de incendii vor fi relocați

Aproximativ 15% din suprafaţa insulei Rodos, respectiv partea de sud, a fost afectată de incendii, ceea ce a dus la închiderea temporară a câtorva hoteluri din această zonă. Prin urmare, turiștii români care au rezervări în această zonă vor fi relocați spre hoteluri din nordul insulei, a anunțat Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), citată de Agerpres.

Până în prezent, nu au fost înregistrate anulări în rândul românilor care și-au rezervat vacanțe în insula Rodos. De asemenea, zborurile charter funcționează normal și nu sunt puse în pericol călătoriile.

„În scopul asigurării confortului şi securităţii turiştilor români, care au rezervări de cazare în partea de sud a insulei Rodos, aceştia sunt relocaţi în zonele de nord ale insulei, care nu au fost afectate de incendii. Dorim să transmitem un mesaj de încredere că tur-operatorii români, în colaborare cu partenerii lor locali din Rodos, vor întreprinde toate măsurile necesare pentru ca vacanţele să se desfăşoare în deplină normalitate şi siguranţă”, a transmis ANAT.

Organizaţia precizează că agenții vor continua să monitorizeze situaţia, să ofere asistenţă în deplasările şi cazările turiştilor şi să se asigure că aceştia vor avea parte de o experienţă plăcută în timpul sejurului lor în Insula Rodos.

Duminică, Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunțat că Ambasada României de la Atena a fost informată că „aproximativ 25-30 de cetățeni români s-ar afla în zona de evacuare a turiștilor din insula Rodos”, după incendiile semnalate în zonă,

Circa 19.000 de locuitori şi turişti din Rodos au fost evacuaţi către locuri mai sigure începând de sâmbătă, din cauza unui incendiu violent, a anunţat biroul premierului grec Kyriakos Mitsotakis duminică, 23 iulie.

În Rodos, pompierii și voluntarii au continuat intervenția pe tot parcursul nopții de duminică spre luni, în timp ce de la primele ore ale dimineții de luni eforturile de stingere a incendiului au fost intensificate, pentru a șaptea zi, și din aer. Luni dimineață, pompierii români au ajuns pe insula Rodos pentru a contribui la efoturile de stingere a incendiilor, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *